Drogurile, un pericol real pentru tineri. Radu Leca spune că testarea antidrog este un prim pas spre protejarea lor
Psihologul Radu Leca trage un semnal de alarmă privind creșterea consumului de droguri în rândul tinerilor din România și spune că este nevoie de măsuri urgente de prevenție și intervenție timpurie. El subliniază că protejarea sănătății mentale și fizice a elevilor și studenților trebuie să devină o prioritate națională.
„Propunerea mea este clară, simplă și legală. Doar cei care știu că există o problemă personală a dânșilor în acest sens vor spune altceva: achiziționarea și aplicarea testelor antidrog în cadrul instituțiilor de învățământ”, a declarat Radu Leca.
Psihologul consideră ca aceasta inițiativă ar putea fi aplicată mai ușor în mediul educațional privat,unde există mai multa autonomie a instituțiilor si ar putea reprezenta un exemplu pentru întreg sistemul de învățământ. Potrivit acestuia, prevenția și educația reprezintă principalele arme în lupta împotriva consumului de droguri, fenomen care afectează tot mai mulți tineri.
10 October 2025, 09:25