conflicte
Guvernul leton și-a anunțat intenția de a prelungi starea de urgenţă la frontiera cu Belarus, din cauza tensiunilor din zonă şi a încercărilor de trecere ilegală a migranților care provin în principal din Orientul Mijlociu și Asia.
Viceprimarul Timişoarei, Cosmin Tabără, este noul preşedinte al PNL Timişoara
Viceprimarul Timişoarei, Cosmin Tabără, este noul preşedinte al PNL Timişoara, în urma celei de-a doua conferinţe de alegeri, care a stabilit, sâmbătă, noua conducere a organizaţiei.
RAPORT | Libertatea religioasă "amenințată în una din trei țări" la nivel mondial
Libertatea de cult este "ameninţată în una din trei ţări" la nivel mondial, din cauza încălcărilor care au crescut brusc în ultimii doi ani, a declarat organizaţia catolică Aid to the Church in Need (AED) într-un raport publicat marţi, relatează AFP.
UNICEF: Conflictele prelungite, criza climatică, numărul în creștere de boli mintale și dezinformarea online sunt printre cele mai mari noi amenințări la adresa copiilor
Într-o scrisoare deschisă care marchează 30 de ani de la adoptarea Convenției cu privire la Drepturile Copilului, Directorul Executiv UNICEF trage semnalul de alarmă în ceea ce privește provocările majore actuale și viitoare cu care se confruntă copiii.
Dilemele securităţii internaţionale. Wolfgang Ischinger, interviu exclusiv pentru “Lumea Azi”: Problema principală este lipsa de încredere dintre Rusia şi Occident
Trăim vremuri complicate. Dacă te uiţi pe harta lumii, practic nu mai există niciun loc liniştit. Autorul volumului “Vremuri periculoase”, Wolfgang Ischinger, în egală măsură unul dintre cei mai buni diplomaţi ai Germaniei, a vorbit la Bucureşti despre ameninţările secolului XXI. Ce mişcări va face Rusia, dar China? Dragoş Tăbăran a stat de vorbă cu fostul preşedinte al Conferinţei pentru Securitate de la Munchen.
Primul raport global al UNICEF dedicat educației în copilăria timpurie: 175 de milioane de copii nu sunt înscriși în sistemul de educație preșcolară
Peste 175 de milioane de copii, aproximativ jumătate din copiii de vârstă preșcolară din lume, nu sunt înscriși în sistemul de învățământ preșcolar, ratând astfel o șansă esențială și suferind din start inegalități majore, avertizează UNICEF într-un raport publicat astăzi. În țările cu venituri reduse, situația este mult mai sumbră, cu doar 1 din 5 copii înscriși în sistemul preșcolar.
GAZA: Un bebeluş palestinian a murit după ce a inhalat gaz lacrimogen în timpul violenţelor de la frontiera cu Israelul
Un bebeluş palestinian a murit după ce a inhalat gaz lacrimogen în timpul ciocnirilor dintre manifestanţii palestinieni şi soldaţii israelieni în Gaza, la frontiera cu Israelul, a anunţat marţi Ministerul Sănătăţii palestinian, relatează AFP.
Generația "milenarilor", mai preocupată de schimbările climatice decât de războaie
Generația milenară, tinerii care au în prezent vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, este preocupată în primul rând de schimbările climatice și de distrugerea naturii și apoi de marile războaie, conflicte sau inegalități, potrivit sondajului anual realizat de Global Shapers, relatează EFE.
- 1
- 2

