Planuri de concediu. Majoritatea românilor își fac vacanțele în țară, în timp ce 20% optează pentru o destinație externă

După un an greu, în care mulţi au renunţat la vacanţe din cauza restricţiilor, mai bine de jumătate dintre angajaţi vor să recupereze în această vară timpul pierdut. Aşa că şi-au făcut planuri de concediu - majoritatea, în ţară. Cei care au vrut o vacanţă în străinătate au optat pentru destinaţiile mai sigure, cu puţine restricţii şi cerinţe. Agenţiile de turism s-au adaptat şi au venit cu oferte tentante la preţuri reduse.

SUA: Bonusuri şi concedii pentru a-i stimula pe angajaţi să se vaccineze

Patronii unor companii americane, dorind să revină la o activitate normală, folosesc metode costisitoare - prime care ajung până la 500 de dolari, transport rambursat, compensaţii în ore plătite - pentru a-şi încuraja angajaţii să se vaccineze împotriva maladiei COVID-19, informează AFP, citată de Agerpres.

Mallorca, destinație turistică luată cu asalt de germani

Guvernul federal condus de Angela Merkel vrea să prelungeasca şi luna viitoare restricţiile antiepidemice din cauza valului al treilea al pandemiei. Pâna atunci, germanii au luat cu asalt insula spaniolă Mallorca, în pofida recomandărilor guvernului de a manifesta prudenţă în privinţa călătoriilor. Şi executivul de la Londra a lansat un avertisment similar pentru britanicii care ar dori să meargă de Paşte în străinătate.

Turiștii, așteptați pe litoral de Paște. Unii dintre patronii de la mare spun că au vândut deja mai mult de jumătate dintre pachetele pe care le au pregătit

Dornici de vacanţă după ce primăvara trecută au petrecut Paștele sub restricțiile stării de urgență, oamenii își fac acum planuri pentru minivacanța de la începutul lunii mai. Cele mai căutate sunt ofertele din țară, așa că hotelierii se pregătesc intens. Mai ales cei de pe litoral, pentru că anul acesta sărbătoarea Paștilor coincide cu tradiționalul 1 Mai petrecut la mare. Cei care își permit vacanțe de mii de euro aleg destinațiile exotice.

Hotelurile din Polonia vor fi deschise pentru concediile de vară

Hotelurile din Polonia vor fi deschise pentru concediile din timpul verii, a anunţat miercuri purtătorul de cuvânt al guvernului polonez Piotr Muller, care a adăugat totodată că evoluţia COVID-19 este încă pe o pantă ascendentă, transmite Reuters.

EXCLUSIV. Viaţa în Mauritius, dincolo de paradis

O excursie pe o insulă tropicală, la un hotel luxos, este visul oricărui turist. Dar pentru localnici traiul nu este însă tocmai ca în Paradis. Urmăriți un reportaj exclusiv de Cătălin Deacu și Sorin Eşeanu, filmat în Mauritius, o destinație exotică tot mai căutată de turiștii români.

Ultima Oră

Cele mai citite