concedieri
Liderii coaliţiei au decis deja să desfiinţeze peste 200.000 de posturi publice care sunt neocupate. Dar ministrul Energiei, Sebastian Burduja, susține că o variantă pentru reducerea cheltuielilor ar putea fi și concedierile în aparatul de stat. Burduja susține că toate instituţiile din România ar trebui să facă o analiză și să afle ce angajaţi performează şi care nu, iar cine nu face treabă se poate muta în mediul privat.
Ministrul Energiei: M-aș uita foarte atent la angajații de la stat. Pentru cei care nu performează - avem o criză de muncă în sectorul privat
După ce premierul Marcel Ciolacu şi liderul PNL Nicolae Ciucă le-au cerut miniştrilor să vină cu un plan de reducere a cheltuielilor pentru a acoperi gaura din buget, ministrul Energiei susţine că o variantă ar fi concedierile în aparatul statului.
Google şi Amazon au dificultăţi în a concedia angajați în Europa
După ce au anunţat cele mai mari disponiblizări din istoria lor, marile companii americane din sectorul tehnologiei descoperă acum cât de dificil este să faci restructurări de personal în Europa, transmite Bloomberg.
Al doilea val masiv de concedieri la Facebook, în doar câteva luni. Mii de angajați își vor pierde locul de muncă
Grupul Meta, casa retelelor de socializare Instagram și Facebook, anunță că suprimă 10 mii de posturi. Este al doilea pas după ce, în toamnă, compania a dat afară 11 mii de angajați.
Ford anunţă concedieri în Europa. Sunt vizați 3.800 de salariați
Ford intenţionează în următorii trei ani să concedieze în Europa 3.800 de persoane care lucrează la dezvoltarea de produs şi în sectorul administrativ, a anunţat marţi producătorul auto american, citând costurile în creştere şi necesitatea unei structuri mai suple, în contextul trecerii la producţia de vehicule electrice, transmite Reuters.
Efect ascuns ale creșterii salariului minim: antreprenorii ar putea renunța la angajați. Anomalie majoră reclamată de sindicate-un salariat cu 3.000 de lei va avea acelaşi salariu net cu unul care câștigă 3.100 de lei
Salariul minim brut creşte la 3.000 de lei de la 1 ianuarie, după ce Guvernul a ajuns la un acord cu sindicatele şi patronatele. Din această sumă, 200 de lei vor fi scutiţi de impozit şi contribuţii sociale. Salariul minim va creşte şi în construcţii, unde va ajunge la 4.000 de lei. Unii sindicalişti critică măsura şi spun că 30% din contractele de muncă vor ajunge să fie înregistrate pe salariul minim, iar reprezentanţii mediului de afaceri susţin că firmele mici vor începe concedierile.
Combinatul chimic Chimcomplex anunță că 400 de angajați vor fi disponibilizați după comasarea platformelor Râmnicu Vâlcea și Onești
Reducerea personalului cu aproape 20% la Combinatul chimic Chimcomplex vine în urma comasării platformelor industriale din Râmnicu Vâlcea şi Oneşti, dar şi în contextul economic şi geopolitic actual dificil. Luna trecută, compania a întrerupt producţia pe platforma de la Onești din cauza scumpirii energiei electrice şi a gazelor naturale. Profitul companiei s-a redus cu peste 40% în prima jumătate a anului.
Ford confirmă că va concedia 3.000 de angajaţi, majoritatea în America de Nord şi India
Ford Motor Co a anunţat luni că va desfiinţa 3.000 de locuri de muncă, majoritatea în America de Nord şi India, deoarece se restructurează pentru a concura cu Tesla în cursa pentru a dezvolta vehicule electrice (EV), transmite Reuters.
Suprataxarea muncii part-time, risc crescut de șomaj. Pârvulescu: ”Presiunea asupra Guvernului va fi imensă”
Angajaţii cu jumătate de normă vor fi primii daţi afară, dacă firma are în plan diponibilizări în perioada următoare, avertizeaza antreprenorii. S-a ajuns aici din cauza modificărilor aduse Codului Fiscal, care obliga angajatorul să plătească pentru contractele part-time dări către stat similare celor cu normă întreagă.

