EXCLUSIV. Activitatea pe aeroportul Otopeni se reia treptat. Trei companii aeriene au zboruri regulate de la București

După starea de alertă, activitatea Aeroportului Otopeni a început să crească uşor. Doar trei companii aeriene au în prezent zboruri regulate de la Bucureşti. Potrivit oficialilor, decolările şi aterizările reprezintă, în cele mai bune zile, doar 10 la sută din traficul dintr-o zi normală de dinainte de pandemie. O echipă a Ştirilor TVR a filmat pe cel mai mare aeroport al României. Un reportaj exclusiv de Adelin Petrişor şi Romeo Stancu.

Noi măsuri de siguranță în aeroporturi din 15 mai

Avioanele au rămas la sol din cauza pandemiei, dar în toată lumea se caută soluţii pentru a respecta măsurile de igienă şi protecţie suplimentară pentru a putea relua zborurile. Toţi călătorii vor trebui să ajungă la aeroport cu ore bune înainte de îmbarcare, vor aștepta în corturi, și vor sta distanţaţi în avion. În aceste condiţii, este foarte probabil ca biletele de avion să coste mai mult.

Austrian Airlines închide toate cursele aeriene comerciale. Multe companii aeriene anunță reduceri fără precedent ale numărului de zboruri și de angajați

Răspândirea cu viteză a noului coronavirus afectează grav companiile aeriene europene. Multe dintre acestea au anunțat reduceri fără precedent ale numărului de zboruri, de angajați și ale costurilor. Austrian Airlines este prima mare companie europeană care anunță închiderea tuturor curselor aeriene comerciale.

Ultima Oră

Cele mai citite