Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR
Construcţia unui tronson din Autostrada Transilvania a stârnit revoltă în rândul localnicilor din satul clujean Nădăşelu. Oamenii au organizat un protest după ce au aflat că societatea care a câştigat licitaţia are de gând să construiască un viaduct peste cimitirul din sat. Ei spun că nu vor permite adoptarea acestei soluţii tehnice.
Un tronson al drumului expres Craiova-Pitești a fost finalizat. Joi dimineață s-a deschis centura Slatinei. Între Slatina și Piatra Olt a fost realizat cel mai lung pod din România
De azi, România e mai bogată cu 21 de kilometri de şosea de mare viteză. A fost inaugurată o parte din tronsonul 2 al drumului expres Craiova-Pitești. Acum, şoferii au la dispoziţie 40 de kilometri de şosea rapidă între Slatina şi Balş, care îi vor scuti de ore bune petrecute în trafic. Traversarea celor două orașe devenise un coșmar pentru conducătorii auto.
Autostrăzi fără sfârșit, probleme fără sfârșit - neînțelegeri între contractori și subcontractori, birocrație, plăți întârziate
România își propune anul acesta 135 de km noi de autostradă, după ce în 2019 autoritățile au dat în folosință mai puțin de 50. De vină pentru întârzieri ar fi neînțelegerile dintre contractori și subcontractori, a concluzionat ministrul Transporturilor, care a vizitat șantierul autostrăzii Transilvania. Vineri, constructorii lotului 1 al autostrăzii Sebeş - Turda au anunțat încă un termen de finalizare - al patrulea!
Se circulă pe încă 22 de kilometri din A1. Compania de Drumuri a preluat nodul de la Ilia și a deschis lotul 3
S-a mai construit... o bucățică de autostradă. Este vorba despre lotul 4 din A1 Lugoj - Deva. Accesul pe cei 22 de km se poate face prin nodul rutier de la Ilia. Compania de drumuri a preluat acest nod rutier printr-un proces verbal, chiar dacă firma care l-a construit nu și-a dat acordul. Mai mult, compania amenință că va informa instituțiile europene cu privire la preluare, dar şi la stadiul lucrărilor pe lotul 3.

A fost deschisă circulaţia pe Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva. Se circulă pe 22 de kilometri, între localitățile Șoimuș și Ilia, din județul Hunedoara
Circulația rutieră a fost deschisă pe cei 22 de kilometri ai Lotului 4 al autostrăzii A1 Lugoj - Deva, lot recepționat încă de luni. Începând de astăzi se poate circula pe autostradă, pe tronsonul Şoimuş - Ilia, potrivit comunicatului transmis de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Hotelierii de pe litoral ameninţă că nu vor mai plăti taxe, dacă A2 intră în reparaţii capitale, în plin sezon estival. CNAIR: în luna iulie va începe turnarea asfaltului pe tronsonul Bucureşti-Fundulea
Patronii de hoteluri de pe litoral amenință că intră în greva fiscală! Ei nu vor să mai plătescă taxe, în semn de protest că Autostrada Soarelui intră în reparații capitale în iulie, în plin sezon estival. Hotelierii se tem că vor avea mai puțini turiști. În replică, oficialii de la drumuri spun că reparațiile nu pot fi amânate și că turiștii vor veni, totuși, pe litoral, dacă vor găsi oferte avantajoase.
Tiruri supraîncărcate, șosele denivelate. CNAIR investește peste un milion de euro în achiziția de cântare și camere video
În vămi vor fi montate cântare și sisteme de supraveghere video noi. Cu această investiție de un milion de euro, angajații de la drumuri vor verifica dacă tirurile care intră și ies din România respectă limitele legale de tonaj. În plus, se va diminua ritmul de distrugere a șoselelor.
Covoare asfaltice speciale pentru reducerea zgomotului, la intrările în marile orașe. Proiect CNAIR cu bani europeni
În timp ce autostrăzile rămân încă un vis, Compania de Drumuri vrea sa investească peste 25 de milioane de euro pentru a reduce poluarea fonică... pe şosele! Va turna asfalt care absoarbe zgomotul și va monta panouri speciale de protecție.