Lanț decizional în cazul unui eveniment nuclear pe teritoriul Ucrainei. După validarea datelor împreună cu Agenția internațională pentru energia atomică, este informat premierul

"Ruşii vor racordarea centralei nucleare de la Zaporojie la sistemul din Crimeea", a declarat şeful Energoatom, operator ucrainean de energie. El a avertizat, într-un interviu pentru Reuters, asupra riscului ridicat de la centrală, în cazul unui atac, ce ar putea duce la apariţia unui nor de radiaţii. În România, autorităţile dau asigurări că monitorizează permanent ce se întâmplă la Zaporojie. Coordonatorul Comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare discută cu partea ucraineană, cu reprezentanţi ai Agenției Internaţionale pentru energie atomică. El a precizat pentru TVR că în cazul unui incident, premierul României ar fi notificat în cel mult 90 de minute.

Raed Arafat, șeful DSU, a anunțat recomandările pentru populație în perioada caniculei: evitarea ieșirii în aer liber între orele 11 - 18 și a aprinderii focului lângă vegetația uscată și păduri

Guvernul a decis înființarea unei celule de criză la Departamentul pentru Situații de Urgență. Specialiștii au venit cu un set de măsuri pentru combaterea efectelor caniculei, pentru instituții și autorități, dar și pentru populație. Printre acestea, se numără evitarea ieșirii afară în orele cu temperaturi maxime, înființarea de puncte de prim ajutor, interzicerea folosirii focului deschis în spații cu vegetație uscată și păduri.

Corpul de control al Guvernului va documenta achizițiile de teste COVID de salivă făcute de Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate și de IGSU

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus Corpului de control al Guvernului să demareze o acţiune de documentare privind achiziţiile de teste COVID de salivă făcute de Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, se arată într-o informare a Executivului.

Propuneri CNSU: eliminarea interdicțiilor de circulație pe timpul nopții, se elimină obligativitatea purtării măștii în spațiile deschise, acces permis în mall-uri și pentru testați

Fără interdicții de circulație pe timpul nopții, fără mască de protecție în spațiile deschise neaglomerate, fără restricții de orar pentru restaurante de Revelion. Sunt câteva dintre măsurile propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care s-a întrunit marți în ședință. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a detaliat noile reguli într-o conferință de presă desfășurată la Palatul Victoria.

Ultima Oră

Cele mai citite