Comitet pentru situaţii de urgenţă
Mai puțin de două zile au rămas până la deschiderea școlilor și autoritățile se contrazic până în ultimul moment. Mărul discordiei este formularul prin care părinții își dau acordul pentru testarea COVID a copiilor. Ministrul Sănătății le recomandă acestora să ducă documentul la școală chiar de luni. În schimb, ministrul Educației spune că formularul poate fi completat anticipat numai dacă vor părinții.
A fost publicat formularul de exprimare a consimţământului pentru testarea antigen a copiilor
Formularul prin care părinţii îşi dau consimţământul pentru testele antigen aplicate copiilor în cabinetele medicale şcolare este disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii şi pe pagina de Facebook a instituţiei.
UPDATE Școlile din București își redeschid porțile în scenariul galben. Sunt 5 excepții, printre care două licee și o școală gimnazială, unde se vor desfășura doar cursuri online
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă a luat decizia vineri după-amiază. Au fost analizate și propunerile Consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar privind scenariul de funcţionare, propuneri avizate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi de DSP Bucureşti.
Hotărârea de guvern privind starea de alertă, adoptată. Orban: Trecem de la starea de alertă la starea de alertă maximă. Avem la dispoziție toate instrumentele necesare, inclusiv amenzile
Executivul a adoptat hotărârea de guvern privind starea de alertă. Aceasta va ajunge acum în Parlament pentru a fi votată. Parlamentul poate încuviinţa măsura adoptată de Guvern integral sau cu modificări.
Ludovic Orban: De luni avem toate pârghiile pentru a aplica legea. Odată cu intrarea în vigoare a legii, instituim starea de alertă prin HG
Luni dimineață starea de alertă va fi instituită prin hotărâre de guvern. Premierul Orban a anunțat că a convocat în ședință la prima oră atât Comitetul Național pentru Situații de Urgență, cât și Executivul.

