comisii de specialitate
Senatul urmează să dezbată şi să voteze astăzi o modificare la legea educaţiei prin care să fie interzisă renunţarea voluntară la doctorat.
Audierea miniştrilor Bogdan Aurescu şi Violeta Alexandru în comisiile de specialitate din Senat a fost amânată pentru luni
Comisiile reunite de politică externă, afaceri europene şi muncă ale Senatului îi vor audia luni pe miniştrii Afacerilor Externe şi Muncii, Bogdan Aurescu şi Violeta Alexandru, şi nu joi, cum stabilise iniţial Biroul permanent, relatează Agerpres.
Plenul Senatului se va reuni joi cu o prezenţă restrânsă în sală
Plenul Senatului se va reuni joi cu o prezenţă restrânsă în sală, votul la distanţă fiind funcţional, a anunţat preşedintele interimar al Camerei superioare, Robert Cazanciuc, după şedinţa Biroului permanent.
Bugetul a ajuns în plenul Parlamentului. Mâine va fi votul final
Proiectul de buget a intrat în plenul Parlamentului. Deputaţii şi senatorii au epuizat, în procedură de urgenţă, dezbaterile generale, iar mâine este programat votul final. PNL, USR şi PMP au anunţat deja că nu vor susţine proiectul de buget, pe care îl consideră nerealist.

