Opțiunile României pentru Comisia Europeană: Transporturile, Energia și Mediul, pe lista premierului Viorica Dăncilă

Transporturile, energia şi mediul sunt cele 3 portofolii de care România este interesată în noua componenţă a Comisiei Europene, i-a transmis premierul viitoarei şefe a Comisiei, la întâlnirea de la Bruxelles. Viorica Dăncilă spune că felul în care s-a achitat de mandatul din fruntea Consiliului Uniunii Europene îndreptăţeşte România la un post consistent.

Premierul Viorica Dăncilă: Luptăm pentru un portofoliu important de comisar european. "Energia, transporturile, mediul ar însemna foarte mult"

Premierul Viorica Dăncilă a declarat sâmbătă, la Antena 3, că România trebuie să lupte pentru a obţine un portofoliu important de comisar european. Șeful executivului a menționat că pentru ţara noastră Energia, Transporturile și Mediul ar însemna foarte mult. De asemenea, premierul a spus că România nu a dus până la final mandatul de comisar pe Politică regională şi că ar putea să solicite încă o dată acest portofoliu.

Ursula von der Leyen, nominalizată pentru postul de președinte al Comisiei Europene, promisiuni înainte de vot: salariu minim garantat pentru lucrătorii europeni

Ofensivă diplomatică a Ursulei von der Leyen înaintea votului de marți din Parlamentul European. Luni seară și-a anunțat demisia din funcția de ministru german al Apărării. Ea este nominalizată pentru postul de președinte al Comisiei Europene. Le-a transmis europarlamentarilor scrisori cu promisiuni, între care salariu minim garantat pentru toți lucrătorii europeni. Lucian Pîrvoiu, corespondentul TVR, are detalii de la Strasbourg.

Ultima Oră

Cele mai citite