Guvernul pregăteşte o ordonanţă de urgenţă pentru acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic Oltenia, astfel încât compania să poată achiziţiona la timp certificatele de emisii aferente anului trecut, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Premierul Florin Cîţu afirmă că, în cursul zilei de joi, a discutat în detaliu cu vicepreşedintele Comisiei Europene Vera Jourova despre Mecanismul privind Statul de Drept şi Raportul pentru România, iar CE susţine eliminarea MCV la finalul acestui an, potrivit Agerpres.
Parlamentul European trimite în judecată Comisia Europeană la Curtea de Justiţie a UE pentru "eşecul de a acţiona" în ceea ce priveşte reciprocitatea vizelor UE-SUA, a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al PE, Jaume Duch.
Comisia Europeană a prezentat joi agenda ambiţioasă pentru realizarea unei Europe sociale puternice, axată pe locuri de muncă şi competenţe adaptate exigenţelor viitorului, şi deschide calea către o redresare socio-economică echitabilă, rezilientă şi favorabilă incluziunii, informează un comunicat al Executivului comunitar.
Două comisii ale Parlamentului European - Comisia pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne (LIBE) şi Comisia pentru drepturile femeii şi egalitatea de gen (FEMM) - cer Executivului UE să ia măsuri împotriva Poloniei pentru faptul că, practic, a scos avortul în afara legii.
Comisia Europeană a propus miercuri un nou regulament privind roamingul, pentru a se asigura că persoanele care călătoresc în ţările UE continuă să beneficieze de acesta fără costuri suplimentare, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.
Comisia Europeană a făcut apel marţi la şase state membre să relaxeze restricţiile impuse în mod unilateral la frontiere în vederea combaterii COVID-19, în încercarea de a ajunge la o abordare coordonată mai puţin restrictivă în ce priveşte circulaţia bunurilor şi persoanelor în blocul Celor 27, relatează Reuters, preluată de Agerpres.
Comisia Europeană a aprobat, în conformitate cu normele UE privind ajutorul de stat, planurile românești de a sprijini modernizarea sistemului de termoficare a municipiului București, se arată ăntr-un comunicat al instituției.
În Germania, aproape un sfert din cazurile noi de COVID sunt cu tulpina britanică, iar în Franța, în unele zone, la marea majoritate a celor infectați a fost depistată mutația britanică.