Cod galben de instabilitate atmosferică în 14 judeţe din Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului și sud-vestul Transilvaniei, până duminică la ora 12:00

Meteorologii au emis un nou cod galben de ploi pentru 14 judeţe din Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului și sud-vestul Transilvaniei. Până duminică la amiază vor cădea cantităţi însemnate de apă, chiar şi peste 60 de litri pe metrul pătrat. Şi vântul va sufla cu putere, iar în unele zone este posibil să cadă grindină.

Noi avertizări de ploi torențiale și vijelii. Cod portocaliu și cod galben de instabilitate atmosferică, în cea mai mare parte din țară, până luni

Meteorologii au emis două noi avertizări de vreme rea. Prima, de cod galben, va fi valabilă până luni dimineaţă, la ora 10. Va ploua în cea mai mare parte a țării şi în unele zone vor fi vijelii. În plus, cantităţile de apă vor ajunge până la 40 de litri pe metrul pătrat. Meteorologii au emis și o avertizare de cod portocaliu de ploi torenţiale. Până luni dimineaţă la ora 4 va ploua puternic în centrul și sud-estul țării, va fi vânt puternic, până la 75 de kilometri pe oră, iar în unele zone va cădea grindină. Şi cantităţile de apă care vor cădea se preconizează a fi foarte mari: până la 60 de litri pe metrul pătrat.

Cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată și ploi în zona Carpaților Orientali, în estul Carpaților Meridionali și în județele Buzău, Ialomița și Călărași. Cod galben în jumătatea de est a țării

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de duminică, între orele 14:00 - 23:00, va fi Cod portocaliu de vreme rea în zone din 12 judeţe aflate în zona Carpaţilor Orientali, în estul Carpaţilor Meridionali şi în judeţele Buzău, Ialomiţa şi Călăraşi. În aceste zone vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30-40 l/mp şi izolat de peste 50-60 l/mp.

Ultima Oră

Cele mai citite