Trafic paralizat de viscol și zăpadă pe mai multe șosele din țară și porturi închise. Temperaturile vor ajunge chiar și la minus 20 de grade

Al doilea episod de viscol din această iarnă a făcut o victima în județul Alba. O tânără mamă și-a pierdut viață din cauza că ambulanţa pe șenile, singura care a putut urca până în comuna Scărişoara din Apuseni, a ajuns prea târziu. A fost, de altfel, alertă toată noaptea în zonele aflate sub cod galben și portocaliu de ninsori și viscol. Cele mai multe probleme au fost în județul Buzău, unde trei drumuri naționale au fost închise, dar și pe autostrada A1 din județul Sibiu, pe care nu s-a putut circula câteva ore. Aproape jumătate de ţară rămâne sub cod galben de viscol și vânt până luni seara. Iar până vineri va fi ger.

DESCARCĂ Modelele declarațiilor pe proprie răspundere și modelele pentru angajatori pentru cele două intervale orare de restricționare a circulației în afara locuinței

Guvernul a dat publicității modelele de adeverință de la angajator, respectiv de declarație pe proprie răspundere pentru cele două intervale orare de restricționare a circulației în afara locuinței, funcție de rata de incidență a infectărilor cu coronavirus. Documentele sunt disponibile pe pagina cetrebuiesafac.ro, dar și atașate acestui articol.

Iarnă în martie. Drumuri înzăpezite sau blocate de arbori căzuți pe carosabil. Circulație feroviară restricționată

Zăpadă cât n-a fost toată iarna a căzut în două zile, în centrul țării. În Poiana Brașov a nins cel mai mult de la începutul sezonului rece. Troienele au acoperit tot: mașini, parcări, trotuare. Sub greutatea zăpezii s-a prăbușit și acoperișul unui patinoar. Pe Vîrful Postăvaru, stratul de omăt ajunge și la doi metri. Pe mai multe drumuri circulația a fost afectată şi din cauza copacilor prăbuşiti.

Ultima Oră

Cele mai citite