131 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu. Patriarhia Română organizează o slujbă de pomenire la Cimitirul Bellu

În data de 15 iunie 1889 a încetat din viață, la doar 39 de ani, Luceafărul poeziei românești, poetul Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al literaturii din România. Mai sunt citite şi mai plac versurile sale, ajunse în aproape toate colţurile lumii, şi cât de actuale sunt scrierile sale politice? Universalitatea operei sale poetice a fost recunoscută şi de UNESCO, poemul Luceafărul a întrat în Guiness Book of Records, iar numele poetului a fost atribuit unui crater de pe Marte şi unei mici planete.

Noaptea albă a muzeelor a scos din case mii de oameni din toată ţara

Instituţiile s-au pregătit cu tururi ghidate şi spectacole inedite. Mai peste tot, au fost cozi. Chiar şi copiii au stat cuminţi la rând ca să viziteze Muzeul Antipa. Iar amatorii de senzaţii tari au făcut o plimbare nocturnă prin Cimitirul Bellu. E al 13-lea an când în România se organizează Noaptea muzeelor.

Actorul Ion Besoiu a fost înmormântat cu onoruri militare

Cu aplauze şi lacrimi s-a tras cortina pentru totdeauna peste cariera şi viaţa lui Ion Besoiu! Nea Jimmy, cum îi spuneau colegii, a fost înmormântat cu onoruri militare în cimitirul Bellu, pe Aleea Artiştilor. "Supravieţuim numai dacă facem ceva esenţial. Cine înţelege acest lucru nu îmbătrâneşte şi nu moare", a spus Dorel Vişan când şi-a luat la revedere de la colegul său.

Ultima Oră

Cele mai citite