"Pandemia COVID-19 în România”, volum lansat de Academia Română

Academia Română a lansat azi monografia "Pandemia COVID-19 în România. Aspecte clinice şi epidemiologice". Lucrarea prezintă o sinteză a cunoştinţelor ştiinţifice la zi, acumulate pe plan internaţional dar și din experienţa clinică şi cercetarea fundamentală a unor specialişti reputați din România. Coordonatorii spun că este probabil cel mai amplu volum dedicat COVID-19, apărut la nivel mondial până la această dată.

Dosarul morții lui Răzvan Ciobanu a fost clasat

Procurorii constănțeni au clasat dosarul deschis în urma morții creatorului de modă Răzvan Ciobanu, care și-a pierdut viața într-un accident de mașină produs în apropierea localității Săcele. Potrivit procurorilor, designerul a murit în urma rănilor provocate de accident.

Un tânăr care a picat examenul auto acuză polițistul că l-a bruscat pentru că a cerut explicații

Acuzații după examenul auto. Un tânăr care a susținut proba practică în Pitești, dar a fost respins, îl acuză pe polițistul examinator ca l-ar fi bruscat. Băiatul de 18 ani spune că nu a primit nicio explicație pentru faptul că nu a trecut proba și nu înțelege nici gestul polițistului. Tânărul a depus mai multe reclamații. Și sunt în desfășurare două anchete.

Tot mai multe mărturii și dovezi despre profilul violent al lui Gheorghe Dincă. Anchetatorii nu reușesc să deblocheze telefonul Alexandrei Măceșanu

Audieri extinse la Poliţia din Caracal. Anchetatorii au stat de vorbă cu încă un vecin al lui Gheorghe Dincă. Este unul dintre bărbaţii pe care Dincă îi chema la diverse treburi prin curte şi le dădea cartele de telefon preplătite. Au fost audiaţi şi părinţii Alexandrei, ca să-i ajute pe anchetatori să deblocheze telefonul fetei ucise. Nimeni nu cunoaşte însă codul, aşa că anchetatorii sunt în impas. Atenție, imagini și informații care vă pot afecta emoțional!

A cincea zi de verificări la Caracal. Noi căutări în pădurea de la marginea oraşului, unde luni s-a găsit un sac cu oase și cenușă. DIICOT: După cernerea cenuşei, au fost identificate fragmente osoase și dinți

Marți au continuat percheziţiile la casa lui Gheorghe Dincă. Este a cincea zi în care anchetatorii au revenit şi analizează fiecare centimetru pătrat din curte si casă. Au mers din nou și la liziera de la marginea orașului, acolo unde luni Gheorghe Dincă le-a arătat un sac cu oseminte şi cenușă despre care spune că ar aparține Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută în aprilie. Familia tinerei dispărute a fost audiată de procurorii DIICOT.

Ultima Oră

Cele mai citite