cerbi
Iarna grea scoate animalele sălbatice din bârlog. Silvicultorii, care se îngrijesc de sălbăticiuni, au adeseori parte în această perioada de întâlniri memorabile în mijlocul potecilor troienite din codri. Mânați de foame, dar și de curiozitate, locuitorii neîmblânziți ai pădurii ajung să lege prietenii cu cei care îi veghează.
Imagini rare cu patru cerbi, surpinse într-o pădure din Caraș-Severin
Imagini rare cu patru cerbi au fost surpinse într-o pădure din Caraș-Severin, în Ocolul Silvic Mehadia. Cerbii, dintre care doi sulitari, le-au ieșit în cale unor lucrători ai Regiei Naționale a Pădurilor.
Vacanță în Parcul Natural Zetea. Cerbii se lasă mângâiați și filmați
Copiii intră în vacanța peste două zile! Dacă vreți să-i duceți într-un loc despre care vor avea ce povești, avem o propunere: Parcul Natural Zetea, din județul Harghita, unde trăiesc peste 500 de cerbi, mufloni și mistreți. Pădurea se întinde pe 350 de hectare, iar unele animale sunt atât de obișnuite cu oamenii, încât se lasă mângâiate și filmate.
Braconaj la cerbi în pădurile Moldovei
În nordul ţării sunt zeci de braconieri care vânează ilegal cerbi ca să facă bani buni din vânzarea cărnii. Astăzi, un bărbat a fost prins la scurt timp după ce împuşcase doi cerbi adulţi. Anchetatorii cred că face parte dintr-o reţea aflată de mai mult timp în vizorul poliţiei.
Un cetățean ceh a încercat să scoată ilegal din România 680 de coarne de cerb
El a fost prins de polițiștii de frontieră sătmăreni din Vama Petea. Cele aproape 700 de coarne de cerb au fost descoperite într-o autoutilitară.
- 1
- 2

