Ministrul Afacerilor Interne, despre fuga din țară a primarului Cherecheș: Mi-am pus întrebarea de ce un membru al IPJ Maramureş important acolo şi-a luat concediu exact în acele zile

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Arad, că nu existau informaţii despre intenţia primarului din Baia Mare de a fugi din ţară, el adăugând însă că şi-a pus întrebarea de ce un şef din Inspectoratul de Poliţie Judeţean Maramureş şi-a luat concediu "exact în acele zile", potrivit Agerpres.

Cătălin Cherecheș, în arest, în așteptarea extrădării sale. Avocat: Fuga acestuia e în dezavantajul apărării sale. Cătălin Cherecheș ar fi scos din țară sute de mii de euro

Ies la iveală noi informaţii despre fuga fostului primar Cătălin Cherecheş. Acesta își pregătise plecarea în Italia încă de acum cel puţin un an când a obţinut rezidenţă în peninsulă. De altfel, el s-a legitimat cu documente italiene în momentul în care a fost prins aseară în Germania. De asemenea, au apărut și informații despre sume mari de bani pe care primarul condamnat din Baia Mare le-ar fi transportat din timp în Germania.

Demiteri și întrebări fără răspuns după fuga lui Cătălin Cherecheș din țară

Poliţistul de frontieră care nu l-a identiifcat pe fostul primar din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, când a fugit din ţară este cercetat penal. Anchetatorii trebuie să afle acum dacă a fost vorba despre o greşală sau o intenție. Ministerul de Interne nu a explicat măsurile pe care le-a luat după fuga fostului edil chiar în ziua în care a fost condamnat pentru corupţie, aşa că multe întrebări rămân fără răspuns. Au fost comunicate doar numele celor demişi. Pe listă este şi directorul unui serviciu din IPJ Maramureş, unde ar fi existat informaţii despre planurile lui Cherecheş, care însă nu au fost comunicate și altor structuri.

Șeful Poliției de Frontieră, încă în funcție după fuga din România a primarului din Baia Mare. Surse: Cătălin Cherecheș s-ar afla în Ungaria sau Germania

Primarul fugar Cătălin Cherecheș s-ar afla în Ungaria sau Germania, potrivit unor surse din sistem care spun că sunt deja în legătură cu poliția din cele două state. În țară, de când s-a confirmat modul în care edilul a trecut fraudulos frontiera se fac presiuni pentru demiterea șefului Poliției de Frontieră. Victor Ivaşcu evită să dea ochii cu presa, dar echipa TVR a avut un scurt dialog, în exclusivitate, cu el.

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a ieșit din țară prin Vama Petea cu actul de identitate al unei rude. Poliţistul de frontieră care a verificat maşina, cercetat

Nu mai este niciun dubiu. Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, condamnat la 5 ani de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență, a părăsit România ieri dimineața prin Vama Petea, din județul Satu Mare. Acesta a folosit documentele de identitate ale unei rude cu care seamănă şi a reuşit să treacă atât de polițistul de frontieră român, cât și de cel maghiar. Cherecheș avea interdicție de a părăsi țara şi era dat în consemn la frontieră. Iar acum este urmărit general. Pe numele lui a fost emis și un mandat de arestare european. După fuga sa din țară, șefii poliției de frontieră fac verificări și anchete.

Surse: Mandat european de arestare pe numele primarului din Baia Mare. Cătălin Cherecheș, de negăsit după ce a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare. Acesta ar fi ieșit din țară și s-ar afla în Italia

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheş a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare cu executare, dar autoritățile nu dau de el. Poliția l-a dat în urmărire internațională. Judecătorii Curții de Apel Cluj au hotărât că edilul este vinovat de luare de mită și trafic de influenţă într-un dosar care datează din 2016. Într-o înregistrare video facută noaptea trecută, primarul s-a declarat nevinovat și a lansat acuzații la adresa sistemului judiciar.

Socrii primarului Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv în dosarul mitei pentru un judecător. Primarul din Baia Mare și mama sa, audiați de anchetatori

Socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, rămân în arest preventiv. Ei ceruseră instanței să fie cercetați în libertate, însă magistrații Curții de Apel Mureș le-au respins cererile. Soacra lui Cătălin Cherecheș este acuzată de dare de mită, după ce a fost prinsă în flagrant. Potrivit procurorilor, ea încerca să-i dea 50 de mii de euro rudei unui judecător, pentru a obține o soluţie favorabilă într-un dosar de corupţie care îl vizează pe primar. Soțul ei este acuzat de complicitate la dare de mită. La audierile din zilele viitoare va ajunge în faţa anchetatorilor inclusiv primarul Cătălin Cherecheş.

Ultima Oră

Cele mai citite