Crăciun în casă nouă pentru o familie greu încercată din Iaşi

Pentru o familie din comuna ieşeană Comarna, acest an a început cu o nenorocire: un incendiu le-a distrus casa din temelii şi părea că nu vor mai avea niciodată o locuinţă a lor. Pompierii nu doar că au stins incendiul, dar şi-au propus să le şi refacă locuinţa celor năpăstuiţi. Au fost mulţi alţi oameni care le-au sărit în ajutor, iar acum, la final din an, familia are din nou un acoperiş deasupra capului, iar cu ajutorul TVR Iaşi, copiii l-au primit pe Moş Crăciun în casa nouă.

Românii preferă să fie proprietari și nu chiriași

Românii preferă să fie proprietari și nu chiriași cand vine vorba de locuință. Iar când își cumpără un apartament sau o casă se bazează în primul rând pe ajutorul familiei. Apoi pe împrumuturi bancare și în ultimă instanţă, pe sprijinul prietenilor.

După ani buni în care a locuit într-o baracă, o familie cu nouă copii a primit o casă, cu ajutorul donațiilor

Cel mai mare vis al unei familii cu nouă copii, din comuna vâlceană Racoviţa, acela de a avea o locuinţă decentă, s-a îndeplinit în prag de iarnă. Oameni cu suflet mare din întreg judeţul Vâlcea şi-au unit forţele pentru ca micuţii cu vârste cuprinse între 11 luni şi 12 ani, precum şi părinţii lor, să aibă de acum înainte o căsuţă. Familia a locuit ani întregi într-o baracă de câţiva metri pătraţi, fără sobă sau curent electric.

Casă nouă cu bulină roșie. Experții în construcții au încadrat-o în clasa I de risc seismic

S-au bucurat că au găsit o casă la o ofertă avantajoasă, însă în realitate au dat banii pe o construcţie care le pune viaţa în pericol. Casa, cumpărată de nouă în oraşul Bragadiru, Ilfov, a costat puțin peste 70 de mii de euro. Noii proprietari au aflat însă cu stupoare de la experţii în construcţii că locuinţa lor este încadrată în clasa I de risc seismic. Locuinţa este înclinată, iar între placa de beton de la parter şi zidurile casei există un strat de lemn. Cei care au autorizat construcţia şi la final şi-au dat avizul pe recepţia lucrărilor au dat afară echipa Știrilor TVR care a cerut explicaţii.

Ultima Oră

Cele mai citite