camren dan
Jandarmii au prezentat muniția și armamentul folosite la protestul diasporei din Capitală, pe 10 august. Și au făcut un exercițiu în care au simulat intervențiile din Piața Victoriei. Reprezentanții Jandarmeriei au vrut să arate astfel că și armele și gazele utilizate sunt neletale și chiar inofensive. Și nu puteau provoca vătămari atât de grave precum cele reclamate de protestatari la Parchetul Militar.
Şeful Jandarmeriei Române, Ionuţ Cătălin Sindile, chemat la Parchetul General. 300 de plângeri împotriva jandarmilor, depuse până acum
Plângerile împotriva jandarmilor se depun de astăzi, la Parchetul General. Acolo a mers și actualul șef al Jandarmeriei Române. Anchetatorii l-au chemat pe Ionuț Sindile ca să explice de ce unii jandarmi prezenți la mitingul din 10 august aveau ascunse numerele de pe căști.
VIDEO INTEGRAL Declarația ministrului de Interne. C. Dan: 5 situații susceptibile de comiterea de abuzuri împotriva unor persoane care NU au săvârșit acte de violență
Ministrul de Interne a prezentat duminică seara filmul evenimentelor din 10 august, din Piața Victoriei, aşa cum rezultă din raportul pe care l-a cerut. Carmen Dan a recunoscut abuzurile unor jandarmi, dar consideră că faptele au impus intervenţia lor. "Extragerea persoanelor violente a fost greu de realizat pentru că protestatarii paşnici nu s-au delimitat de acestea", spune ministrul. Raportul anchetei interne conţine 90 de pagini şi a fost secretizat. Dan le-a cerut scuze tuturor celor care au avut de suferit în urma violențelor de săptămâna trecută, "fie ei civili sau jandarmi militari".
291 de plângeri înregistrate până duminică la Parchetul Militar. "Jandarmeria a făcut un abuz asupra cetățenilor", "oameni neînarmați au fost întâmpinați cu brutalitate"
La Parchetul Militar au fost depuse şi duminică zeci de plângeri pentru intervenţia în forţă a jandarmilor pe 10 august, în Piaţa Victoriei. La un moment dat aşteptau şi 5-6 persoane să discute cu procurorii.
Fifor: "Dan Nica a solicitat constituirea unei comisii parlamentare de anchetă pentru analizarea evenimentelor din 10 august. Pentru asta a fost ameninţat cu moartea"
Conducerea Camerei Deputaţilor se reuneşte luni pentru a discuta despre convocarea unei sesiuni extraordinare şi înfiinţarea unei comisii de anchetă privind violenţele de la protestele din 10 august. Înainte însă, liderii majorităţii se vor reuni separat. Două voci importante din partid au lansat şi susţinut ideea unei anchete.
Discuții pentru modificarea legii Jandarmeriei. Proiectul PSD: jandarmii ar putea face reţineri, percheziţii de autovehicule, audieri de persoane
Evenimentele din Piaţa Victoriei au redeschis dezbaterile privind modificarea legii care reglementează activitatea Jandarmeriei. Opoziţia ar vrea să impună sancţiuni mai aspre jandarmilor care comit abuzuri, dar şi măsuri pentru identificarea mai uşoară a acestora. De cealaltă parte, social democraţii susţin în continuare un proiect depus anul trecut, prin care jandarmii ar avea puteri sporite.
Manifestație în Piața Victoriei pentru a marca momentul intervenției jandarmilor. "Am venit pentru a le demonstra jandarmilor că nu ne sperie ce au făcut vineri"
Sute de persoane au manifestat paşnic vineri seară, la o săptămână de la protestele violente din Piaţa Victoriei. Au vrut să le reamintească astfel celor responsabili că intervenţia în forţă nu i-a intimidat şi că sunt pregătiţi să îşi strige în continuare nemulţumirile la adresa guvernanţilor.
Mărturii detaliate, revoltă și întrebări fără răspuns după intervenția jandarmilor. "Am fost șocat de fenomen, nu speriat, șocat, pentru că nu am înțeles de ce"
La Parchetul Militar s-au depus și sâmbătă plângeri penale ca urmare a intervenției în forță a jandarmilor la protestul de vinerea trecută, din Piața Victoriei. Până acum au fost depuse aproximativ 300 de plângeri. Sunt oameni care speră că cei care au dat cu gaze lacrimogene ori i-au agresat vor fi identificați și trași la răspundere. Audierile vor continua duminică, între orele 09.00 - 14.00. De luni, plângerile și denunțurile vor fi depuse la Parchetul General, care a preluat ancheta.
Protestatarii care se consideră victime ale violenţelor din Piaţa Victoriei pot depune plângeri la Parchetul Militar şi în weekend
Procurorii Parchetului Militar continuă audierile în dosarul violențelor din 10 august din Piața Victoriei și în acest weekend, între orele 9.00 și 14.00, în urma unei decizii luate de prim procurorul Ionel Corbu. Cei care se consideră victime pot depune plângere și în acest sfârșit de săptămână. Până la această oră au fost depuse 238 sesizări.