campanie de vaccinare
Coordonatorul campaniei de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță a anunțat, vineri, la Romexpo, că începând de luni, 1 noiembrie, persoanele vaccinate la prima schemă cu serul de la Moderna vor primi rapelul cu jumătate de doză. De asemenea, toate persoanele care au primit vaccinul de la Johnson&Johnson vor primi recomandare de rapel după minimum șase luni, de primă intenție, cu un ser ARN mesager, fie cel de la Pfizer, fie Moderna.
Centru drive through la Cluj-Napoca. Nu este nevoie de programare
Românii sunt tot mai atrași de maratoanele de vaccinare. La Cluj-Napoca se dă astăzi startul unei sesiuni de vaccinări non stop până duminică. La Sala Sporturilor este amenajat un centru drive through. De astăzi, de la ora 8 până duminică la ora 20, medicii vor vaccina continuu.

"Suntem noi de la țară, dar nu suntem și proști. Mai citim și noi". Colelia, din Ialomița, localitatea cu 80% din locuitori vaccinați și fără cazuri de Covid
Există localităţi din mediul rural care sunt exemple, inclusiv pentru marile oraşe când vine vorba de vaccinare. Comuna Colelia, din Ialomița, n-are niciun cetățean bolnav de Covid și aproape toţi locuitorii sunt imunizaţi.
Premierul interimar Florin Cîţu a vizitat două centre de vaccinare din Bucureşti
În România sunt până în acest moment 6 milioane 41 de mii 920 de persoane vaccinate cu schemă completă. Totalul de doze administrate de la începutul campaniei este de peste 12 milioane. În ultimele 24 de ore s-au vaccinat cu prima doză peste 111 mii de persoane, un record de la începutul vaccinării 11 mii cu doza a doua și aproape 28 de mii cu doza 3.
Proiectul care prevede obligativitatea certificatului verde pentru angajați a picat în Senat. Camera Deputaților e for decizional
Legea care îi obligă pe toţi angajaţii de la stat să prezinte certificatul digital când merg la serviciu, dar şi pe cei din sistemul privat dacă firma are mai mult de 50 de angajaţi în aceeaşi clădire a fost respins miercuri de Senat. Actul normativ mai are o şansă la Camera Deputaţilor, care e for decizional. Dacă va fi adoptat, cei care nu pot dovedi că sunt vaccinaţi, că au trecut prin boală sau că au un test negativ când merg la serviciu ar putea rămâne fără loc de muncă. Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării consideră că legea nu discriminează.
Maraton de vaccinare în şase spitale militare din țară. Durata este de două zile, luni și marți
Săptămâna începe cu încă un maraton de vaccinare, de data aceasta în spitalele militare din țară. Oricine dorește se poate prezenta în centrele de vaccinare ale spitalelor militare din Timișoara, Cluj-Napoca, Iași, Constanța, Craiova și Brașov. Ultimele 24 de ore au adus peste 100.000 de români vaccinați. Mulți recunosc că din cauza restricțiilor merg abia acum la imunizare.

CNCAV: 66.880 de persoane vaccinate în Bucureşti de vineri până luni, 33.790 - la 'Maratonul vaccinării'
Un număr de 66.880 de persoane au fost vaccinate în Capitală de vineri, ora 8,00, până luni, la aceeaşi oră, dintre care 33.790 în cadrul 'Maratonului vaccinării', informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Botoşani: Prefectul anunţă deschiderea unui nou centru de vaccinare, pe fondul solicitărilor numeroase
Un nou centru de vaccinare va fi deschis, săptămâna viitoare, în municipiul Botoşani, a declarat, pentru AGERPRES, prefectul Dan Nechifor.
Patriarhul Daniel îndeamnă la respectarea cu strictețe a sfatului medicilor și a măsurilor sanitare hotărâte de autorități. El le cere episcopilor să se abțină de la comentarii despre vaccin și pandemie
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, le-a trimis episcopilor din subordine o circulară internă, prin care le cere să se abțină de la comentarii despre vaccin și pandemie. Preafericitul critică faptul că unii ierarhi au încălcat disciplina internă a Bisericii Ortodoxe și dă exemplul Episcopului de Giurgiu, Ambrozie, care a susținut că vaccinurile anti-COVID ar fi expirate. Pentru declarațiile sale, ierarhul de Giurgiu are acum și dosar penal.