Spectacole interactive, concerte, teatru şi ateliere pentru copii se vor derula, la acest sfârşit de săptămână, pe Calea Victoriei şi în Drumul Taberei, în cadrul evenimentului "Străzi deschise - Bucureşti".
Pentru cei care nu au ieşit nici la terasă, nu fac nici grătar şi nici nu părăsesc Bucureştiul zilele acestea, centrul oraşului s-a transformat în loc de refugiu. Calea Victoriei a redevenit pietonală şi dă startului sezonului în care la sfârşit de săptămână unele străzi sunt redate oamenilor. Calendaristic... ne apropiem de vară, dar parcurile din Capitală, în care mulţi s-au refugiat astăzi, par că nu au trecut nici măcar prin curăţenia de primăvară.
În acest weekend, Primăria Capitalei îi invită pe bucureșteni, dar și pe turiști, între orele 10.00 și 21.00, "La pas pe Calea Victoriei". Una dintre cele mai frumoase artere ale Bucureștiului redevine pietonală, ca odinioară. Este animată de activități și manifestări artistice, pe întreg traseul.
Se fac ultimele pregătiri pentru Festivalul Internaţional al Luminii, Spotlight. De mâine seară până duminică, clădirile importante din Bucureşti vor avea o altă faţă, graţie aplicaţiilor multimedia.
Primăria Capitalei prin CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție, îi invită pe bucureșteni și turiști la evenimentul “La pas pe Calea Victoriei”, unde, timp de trei zile, vor fi întâmpinați cu diverse manifestări artistice de stradă.