Brazilia: Bilanţul inundaţiilor catastrofale a urcat la 94 de morţi

Cel puţin 94 de persoane au murit şi 35 sunt date dispărute în urma inundaţiilor şi a alunecărilor de teren provocate de cele mai grave ploi înregistrate în oraşul turistic brazilian Petropolis - aflat în apropierea metropolei Rio de Janeiro - în aproape un secol, au anunţat miercuri autorităţile, potrivit AFP.

Mai multe oraşe din vestul Canadei, paralizate de ploi torenţiale

Mii de locuitori au fost evacuaţi, numeroase gospodării au rămas fără curent electric, iar alte sute de persoane au rămas blocate în autovehicule în urma ploilor torenţiale care au provocat inundaţii şi alunecări de teren, paralizând luni mai multe oraşe din Columbia Britanică, în vestul Canadei, relatează AFP.

Două noi seisme cu magnitudinea de 4,7, respectiv 4,8 s-au produs în Croația. Cel puțin șapte persoane și-au pierdut viața

Alte două seisme puternice s-au produs miercuri dimineaţă în Croaţia, primul cu magnitudinea 4,7, iar al doilea cu magnitudinea 4,8 pe scara Richter, cu epicentrul în regiunea Petrinja. Cel puţin şapte persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite în urma cutremurului de 6,2 grade produs marţi în centrul Croaţiei, anunţă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de presa locală.

Ultima Oră

Cele mai citite