Rusia continuă să livreze gaze către Austria, Germania și Ungaria

În timp ce Polonia și Bulgaria sunt primele din UE pentru care Rusia a întrerupt aprovizionarea cu gaze, acestea nu sunt totuși singurele țări care au refuzat cererea Moscovei ca livrările să fie plătite în ruble - despre care Gazprom spune că este motivul pentru care a întrerupt aprovizionarea în această dimineaţă, potrivit BBC.

Gări şi şosele pline, în Vinerea Mare. Trenurile au zeci de minute întârzieri. Trafic aglomerat spre Valea Prahovei şi spre Litoral

În Vinerea Mare, gările și cele mai importate drumuri din țară au fost mai aglomerate decât ne-am obişnuit în ultimii doi ani. Este primul Paște fără restricții după criza COVID, astfel că mulți români au pornit la drum, spre rude sau în zone turistice. Dar problemele nu au întârziat să apară. Unele trenuri au avut întârziere chiar și de peste o oră, iar polițiștii au dat amenzi șoferilor prea grăbiţi sau neatenţi.

Nou scandal de spionaj la Sofia. Premierul Bulgariei: Investigăm o diasporă destul de mare de agenți. Mi s-a raportat că avem agenți ruși care au lucrat împotriva bunelor relații cu Republica Macedonia de Nord

Un nou scandal de spionaj în Bulgaria, unde sunt anchetați doi angajați ai agenției naționale de securitate și un salariat al unui minister. Cei trei spionau în favoarea Rusiei de la distanță. Parchetul special de la Sofia a anunțat astăzi că nu a fost nimeni reținut pentru că încă nu există condițiile legale, dar că ancheta se află în faza de analiză a probelor.

Bulgaria anulează toate restricțiile anti-COVID-19 din 1 aprilie

Bulgaria va anula toate restricțiile anti-COVID-19 din 1 aprilie, inclusiv obligativitatea de purtare a măștii sanitare în spațiile închise și interdicțiile de călătorie care îi vizau pe turiștii străini din țările cu focare majore de coronavirus. 

Mulți greci merg în Bulgaria să cumpere benzină

Războiul din Ucraina are un impact dramatic asupra economiei greceşti. Preţul combustibililor a crescut galopant, iar mulţi şoferi eleni merg să alimenteze în Bulgaria. Prețul litrului de benzină a ajuns la echivalentul a doi dolari şi 20 de cenţi.

Ultima Oră

Cele mai citite