Klaus Iohannis, despre supraimpozitarea veniturilor mari: Măsuri scoase cu penseta, dar eu mă aștept de la Coaliție să vină cu o soluție integratoare

Aflat în vizită la Buenos Aires, în Argentina, președintele Klaus Iohannis rupe șirul declarațiilor făcute de liderii coaliției și de premier despre măsurile de reducere a cheltuielilor. Și îi anunță public pe aceștia că așteaptă soluții sustenabile, care să țină cont de echitatea socială. Șeful statului a tratat cu ironie măsură supraimpozitarii veniturilor mari.

Coronavirus. Capitala Argentinei se redeschide după 7 luni de carantină

Noul coronavirus nu este oficial considerat unul sezonier, dar oamenii de ştiinţă sunt în consens că este sensibil la căldură. Aşa că, în timp ce Emisfera Nordică este răvăşită de al doilea val de îmbolnăviri, în cea Sudică, unde se apropie vara, numărul cazurilor a scăzut semnificativ şi s-au ridicat restricţiile.

Fotbal/Coronavirus: Statuia lui Maradona din Buenos Aires are mască de protecție

Statuia lui Diego Maradona, legenda fotbalului argentinian, aflată în Buenos Aires, la câţiva metri de stadionul pe care a debutat, a început de miercuri să poarte mască de protecţie, pentru a conştientiza importanţa acesteia în prevenirea răspândirii coronavirusului, informează AFP, citată de Agerpres.

Spital în Argentina, unde statuile vandalizate sunt reparate

Capitala Argentinei se poate lăuda cu mii de statui. Operele de artă sunt însă foarte des ţinta vandalilor care îşi varsă supărarea sau ignoranţa, stricându-le. În faţa acestui flagel, mai mulţi restauratori au creat un aşa-numit spital al statuilor.

Ultima Oră

Cele mai citite