Brexit: Accesul pescarilor francezi în apele insulei Guernsey a fost interzis

Autorităţile din insula Guernsey "au suspendat temporar", începând de sâmbătă - ziua în care a intrat în vigoare Brexit-ul, accesul navelor de pescuit franceze în apele insulei anglo-normande, a anunţat Ministerul francez al Agriculturii şi pescuitului, în noaptea de vineri spre sâmbătă, relatează AFP, citată de Agerpres.

#BrexitDarRămânCuTine | Entuziasm printre susținătorii Brexit, pesimism și resemnare în tabăra cealaltă. Boris Johnson vrea să îngroape cuvântul "Brexit"

În Regatul Unit al Marii Britanii e un amestec de veselie și tristețe. Susținătorii Brexit sunt entuziasmați, spun că e Ziua Independenței. De cealaltă parte, iubitorii Uniunii Europene sunt resemnați și pesimiști. La miezul nopții, premierul Boris Johnson se adresează națiunii. Presa scrie că dorește să transmită un mesaj de unitate, pentru a elimina divizarea din societatea britanică, după referendumul din 2016. De altfel, Boris Johnson vrea să îngroape cuvântul "Brexit".

#BrexitDarRamanCuTine | Guvernul a depus deja primul proiect de lege post-Brexit

Britanicii încep în forţă noua lor viață post-Brexit; deși, formal, divorțul de Uniunea Europeană are loc vineri, la miezul nopții, Guvenul a depus deja primul proiect de lege pentru modificarea legislației privind pescuitul. E o problemă delicată, tinând cont că britanicii au fost mereu nemulțumiți că pescarii din alte țări ale Uniunii puteau prinde peşte în apele teritoriale ale Regatului.

Prințul Philip al Marii Britanii a fost externat din spital

Prințul Philip al Marii Britanii a fost externat pentru a petrece Crăciunul alături de familia regală. A apărut și o fotografie cu regina Elisabeta a II-a în timp ce înregistra mesajul tradițional de Crăciun, în care recunoaște că 2019 a fost un an cu hopuri.

Ultima Oră

Cele mai citite