Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Aproape 900.000 de români îşi sărbătoresc onomastica

Este prăznuit în fiecare an la 23 aprilie atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Catolică. Imaginea sa este asociată cu vitejia nemărginită şi credinţa în biserica creştină, până la sacrificiul suprem, deşi istoria vieţii sale este destul de puţin cunoscută şi de-a lungul timpului au apărut multe legende avându-l ca erou şi tradiţii sau obiceiuri populare. Aproape 900.000 de cetăţeni români îşi sărbătoresc onomastica cu ocazia Sărbătorii Sfântului Mare Mucenic Gheorghe.

Patriarhul Daniel: În aceste zile suntem chemaţi să arătăm lumină, pace şi bucurie

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, ne îndeamnă ca, în aceste zile, când ne pregătim să sărbătorim Învierea Domnului, să venim în sprijinul săracilor, bolnavilor, orfanilor, bătrânilor. În mesajul adresat de Sfintele Paşti, ÎPS Daniel ne spune că este important să ne amintim și de românii care sunt în străinătate.

Biserica domnească de la Curtea de Argeș intră în proprietatea BOR

După 9 ani de lupte în instanţă, Arhiepiscopia Argeşului a obţinut drept de proprietate asupra Bisericii Domneşti din Curtea de Argeş. Însă disputele nu s-au încheiat. Până acum, în lăcaşul de cult erau interzise fotografiile cu bliţ şi lumânările. De acum încolo, asta se va schimba. Iar muzeografii atrag atenţia că fumul ar putea distruge picturile murale extrem de valoroase.

Ultima Oră

Cele mai citite