Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov, sărbătorit de bucureşteni. Cuviosul Macarie, trecut în rândul sfinţilor

Bucureştenii şi-au sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov. În Dealul Patriarhiei, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Patriarhul Daniel împreuna cu alte câteva zeci de episcopi şi preoţi. Tot astăzi a fost trecut în rândul sfinţilor şi Cuviosul Macarie, un călugăr român, născut în secolul 19, considerat fondatorul muzicii psaltice româneşti. Potrivit Patriarhiei, în cele opt zile de pelerinaj, prin faţa raclelor au trecut peste 100.000 de credincioşi.

Scandal în Biserica Ortodoxă. Fostul vicar eparhial al Episcopiei Sălajului a fost reținut pentru delapidare

Scandal în Biserica Ortodoxă, după ce fostul vicar eparhial al Episcopiei Sălajului a fost reținut pentru delapidare. Preotul este suspectat de oamenii legii că în ultimii patru ani și-ar fi însușit trei milioane de lei din conturile episcopiei. În septembrie, fostul vicar s-a mutat în Constanţa. Iar în urmă cu aproape o săptămână a fost numit consilier economic al Arhiepiscopiei Tomisului.

Ultima Oră

Cele mai citite