Un bărbat suspectat că ar fi comis o crimă în Italia a fost prins la Arad. Cetățeanul italian a fost reținut pentru 24 de ore

Un cetățean italian, suspectat că ar fi comis o crimă în Italia, a fost prins la Arad. Potrivit autorităţilor, la începutul acestei săptămâni, în urma unui conflict spontan care ar fi avut loc în Pesaro, Italia, bărbatul de 30 de ani și-ar fi ucis prietenul. Ulterior, suspectul ar fi părăsit teritoriul Italiei pe direcția Slovenia - Ungaria - România.

Un ucrainean a fost omorât de un concetățean, pe o navă aflată în Portul Brăila. Agresorul este căutat

Polițiștii din Brăila sunt în alertă: caută un cetățean ucrainean care și-ar fi ucis un coleg. Crima s-a petrecut în toiul unei altercații începute la bordul navei pe care lucrau. Criminaliștii nu pot face ancheta la bordul navei pentru că aceasta este sub pavilionul Slovaciei. Polițiștii avertizează populația să nu încerce să-l oprească pe ucrainean dacă le apare în cale, ci să alerteze forțele de ordine.

Anchetă în cazul unui cadavru ascuns în puț într-o localitate din Buzău

Un bărbat de 37 de ani din localitatea Pârscov, Buzău, dat dispărut din ianuarie, a fost găsit mort într-un puț adânc din curtea unui localnic. Individul, prieten de pahar cu victima, este suspectul principal. A fost reținut pentru 24 de ore. Deocamdată nu există probe clare pentru omor. Există însă suficiente date pentru că individul să fie cercetat pentru înșelăciune și profanare de cadavre. Vă avertizam că urmează informații cu puternic impact emoțional.

Ultima Oră

Cele mai citite