NATO și problemele cu finanțarea. Cine dă bani pentru protejarea lumii

NATO este cea mai Mare Alianţă militară a lumii, care promite să-şi protejeze aliaţii… Fostul preşedintele al Statelor Unite, Donald Trump, care candidează din nou pentru această funcţie, a tulburat zilele trecute marile cancelarii ale lumii… "Cine nu plăteşte, să facă ruşii ce vor cu ei", asta a spus în esenţă Trump.

China cunoaşte cea mai gravă cădere a preţurilor din ultimii 14 ani

Preţurile din China au continuat să scadă în luna ianuarie, când au înregistrat cea mai gravă cădere din ultimii 14 ani, potrivit datelor oficiale publicate joi, într-un moment în care Guvernul de la Beijing încearcă să relanseze consumul gospodăriilor, transmite AFP.
Fondul Monetar Internațional

Delegația FMI recomandă eliminarea scutirilor rămase, impozit progresiv și introducerea unei taxe pe carbon

Delegația FMI și-a încheiat vizita la București şi a anunţat primele concluzii după o săptămână în care a avut întâlniri şi discuţii la cel mai înalt nivel. Experţii internaţionali consideră că măsurile fiscale luate anul trecut de Guvern au reprezentat un pas în direcția corectă, dar prognozele nu sunt deloc optimiste, iar FMI recomanda reforme substanţiale. 

Ultima Oră

Cele mai citite