Război în Ucraina, ziua 294. Atacuri rusești în Kiev și Herson. Kremlinul anunță că nu va exista armistițiu de Crăciun. Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de prizonieri
Nu va exista nici un fel de armistițiu de Crăciun, a anunțat Kremlinul. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, făcuse apel la Rusia să înceteze bombardamentele în perioada sărbătorilor de iarnă, însă refuzul Moscovei este categoric. Drept dovadă, Rusia a lansat un noi raid de bombardamente asupra Kievului dar și împotriva orașului Herson, eliberat acum o lună de către armata ucraineană. Liderul de la Kiev a făcut un apel către liderii europeni să susțină înființarea unui tribunal de război pentru liderii de la Moscova, în timp ce Papa Francisc le-a cerut europenilor să se gândească, de sărbători, la ucraineni și să le ofere mai multe ajutoare.
14 decembrie 2022, 07:28