Liderii USR PLUS: Mandatul nostru la ședința Coaliției este să solicităm demisia sau retragerea sprijinului politic pentru premierul Florin Cîțu, dacă nu, depunem moțiunea de cenzură

Într-o declarație comună, Dacian Cioloș și Dan Barna au anunțat mandatul cu care au fost învestiți de partid pentru ședința Coaliției: cer demisia sau retragerea lui Florin Cîțu din funcția de premier, dacă nu, vor depune moțiune de cenzură în cel mai scurt timp. Imediat după ședința de guvern în care a fost adoptat programul Anghel Saligny, USR PLUS a postat: "Adoptarea PNDL 3, un nou abuz marca OUG 13".

Ionuț Moșteanu: Am trimis o propunere de text a moțiunii lui George Simion. Răul cel mai mare în acest moment este ca Florin Cîțu să rămână la Palatul Victoria

La USR a avut loc o ședință, înaintea Comitetului Politic Naţional USR PLUS, anunțat de Iulian Bulai pentru ora 15.00. După ședință, Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR PLUS și liderul deputaților alianței, a declarat că a trimis un text al moțiunii de cenzură lui George Simion, iar miniștrii USR PLUS nu vor participa la ședința coaliției.

Reacții după demiterea lui Voiculescu | Anca Dragu: Nu ne putem clătina în faţa presiunilor sistemului și a jocurilor politice. Alexandru Rafila: Considerăm că decizia de revocare este perfect justificată

Decizia premierului Florin Cîțu de a-l demite pe Vlad Voiculescu din funcția de ministru al Sănătății a declanșat reacții de surprindere sau de revoltă în rândul partenerilor de guvernare de la USR-PLUS. Din opoziție vin aplauze pentru demiterea lui Voiculescu, împotriva căruia a și fost depusă o moțiune. E un gest de responsabilitate din partea premierului, spune deputatul PSD, Alexandru Rafila.

Ultima Oră

Cele mai citite