Bilanțul COVID de marți: se dublează numărul infectărilor în 24 de ore. 295 de pacienți, la ATI, și 43 de decese, date în creștere

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 9.864 de cazuri noi de infectare cu coronavirus, după prelucrarea a peste 5.000 de teste RT-PCR și 26.500 de teste rapide. Numărul pacienților internați la terapie intensivă este în creștere, ajungând marți la 295, iar numărul deceselor raportate este de 43, conform datelor Ministerului Sănătății (MS).

Bilanțul COVID de joi: Peste 4.000 de pacienți internați în spitale, număr în creștere. 27 de oameni au murit. Scade numărul cazurilor raportate

8.617 cazuri noi de infectare cu coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore, număr în scădere față de miercuri. În schimb, numărul spitalizărilor este în creștere - peste 4.000 de pacienți cu COVID sunt internați în secții, iar 283 de persoane sunt îngrijite la ATI, arată datele publicate joi de Ministerul Sănătății.

Bilanțul COVID de miercuri: Cel mai mare număr de decese din acest val - 41 de oameni infectați au murit în ultimele 24 de ore

În ultimele 24 de ore, 41 de oameni infectați cu coronavirus au murit. 20 de decese au fost înregistrate la persoane de peste 80 de ani, iar 12, la persoane cu vârste cuprinse între 70 și 79 de ani, arată bilanțul de miercuri transmis de Ministerul Sănătății. Numărul decese anunțat astăzi este cel mai mare din ultimele 30 de zile. Numărul pacienților internați la ATI a crescut la 284.

Bilanțul COVID de joi: Peste 3.700 de pacienți sunt internați în spitale, iar 253 de oameni sunt la ATI. Peste 9.300 de cazuri noi, raportate în 24 de ore

În ultimele 24 de ore, au fost raportate 9.339 de cazuri noi, din 5.300 de teste RT-PCR și 22.000 de teste rapide, iar numărul pacienților internați în spitale este în creștere: 3.709 bolnavi sunt spitalizați, dintre care 253 la terapie intensivă. 12 oameni infectați au murit, a anunțat joi Ministerul Sănătății.

Bilanțul COVID de miercuri: Numărul pacienților internați sare de 3.500, iar la ATI sunt îngrijiți 233 de oameni. 600 de copii cu COVID sunt în spitale

Aproape 10.000 de cazuri noi de COVID s-au înregistrat în ultimele 24 de ore. Cele mai multe, peste 2.000, în București. În Prahova, Serviciul de Ambulanță este blocat de numărul mare de solicitări pentru testările COVID. Din acest motiv, timpul în care se ajunge la solicitări a crescut, iar medicii și asistenții abia fac față numărului mare de cazuri. Situația este îngrijorătoare, mai ales că peste 70% din cei testați zilnic sunt pozitivi. În țară sunt internate peste 3.500 de persoane, mai multe față de ziua anterioară. Autoritățile au anunțat deja că vor să mărească numărul centrelor de evaluare și că oamenii ar trebui să reînceapă să ia măsurile de protecție. La ședința de guvern de astăzi toate persoanele au purtat mască.

Bilanțul COVID de vineri: Primul copil internat la terapie intensivă din acest val. În total, 259 de copii sunt internați în spital

În ultimele 24 de ore, a crescut numărul cazurilor de infectare cu coronavirus, dar și numărul pacienților spitalizați și internați la terapie intensivă. Astfel, sunt 4.107 cazuri noi, 1.693 de pacienți spitalizați, dintre care 101 la ATI. 259 de copii sunt internați în spitale, dintre care unul la terapie intensivă, a anunțat vineri Ministerul Sănătății (MS).

Bilanțul COVID de joi: 1.547 de pacienți cu COVID sunt internați în spitale, număr în creștere. 99 de oameni, la ATI. O femeie nevaccinată a murit

În ultimele 24 de ore, numărul cazurilor de infectare cu coronavirus a crescut la 3.993, iar numărul spitalizărilor la 1.547 de cazuri. A crescut și numărul copiilor internați cu COVID, la 237. La terapie intensivă sunt îngrijite 99 de persoane, dintre care 74 nevaccinate. O femeie nevaccinată, din categoria de vârstă 70-79 de ani, a murit, a anunțat joi Ministerul Sănătății.

Ultima Oră

Cele mai citite