Război în Harghita: Șeful CJ susţine că unele organizaţii de mediu fac parte din "mafia urşilor"

Război deschis între şeful Consiliului Judeţean Harghita şi organizaţiile de mediu. Acesta susţine că unele dintre asociaţii fac parte din aşa numita mafie a ursului. Şi folosesc bani europeni pentru a se opune iniţiativelor prin care autorităţile vor să ţină sub control numărul sălbăticiunilor. Activiştii de mediu spun că proiectele lor sunt finanţate transparent, iar soluţiile propuse au girul Comisiei Europene. O reacţie dură a venit şi de la ministrul Mediului.

Proiectul privind intervenția imediată asupra urșilor, aprobat în Camera Deputaților, for decizional. Intervenția imediată va fi posibilă și în extravilan

Urșii considerați periculoși vor putea fi împușcați și în afara localităților. Deputații au votat pentru o modificare legislativă. Inițial, ordonanța prevedea că un urs considerat periculos poate fi alungat, capturat, tranchilizat, relocat sau împușcat doar în interiorul localităților. Reprezentanții ONG-urilor nu sunt de acord cu noua regulă și atrag atenția că, în acest fel, urșii trofeu ar putea deveni o țintă clară.

Urșii, periculoși pentru turiști și în sezonul de iarnă. Autoritățile susțin că singura măsură eficientă prin care pot fi prevenite atacurile ar fi reluarea vânătorii

Urșii au început să atace sau să coboare în zone locuite inclusiv în sezonul rece. O ursoaică aflată cu puii în zona Peleșului a fost speriată de turiști care auncau petarde și doi vizitatori din Ucraina au avut de suferit. De la București, autoritățile susțin că singura măsură eficientă prin care pot fi prevenite atacurile ar fi reluarea vânătorii. Dar alți specialiști invită guvernanții să preia strategii aplicate cu succes de alte țări.

Ultima Oră

Cele mai citite