Organizația Națiunilor Unite denunță "atacul odios" comis de ruși asupra orașului ucrainean Cernihiv

"Este odios să ataci piaţa principală a unui oraş mare, dimineaţa, când oamenii se plimbă, unii mergând spre biserică", a declarat coordonatorul umanitar al ONU în Ucraina, Denise Brown. "În dreptul internaţional, ţintirea intenţionată a unor obiective civile constituie o crimă de război. Aceasta este o nouă ilustrare a laşităţii şi cinismului Rusiei", a reacţionat și diplomaţia franceză, citată de AFP.

Cel puţin şapte oameni au murit şi 117 au fost răniţi după ce o o rachetă rusească a lovit o piață centrală din orașul Cernihiv în nordul Ucrainei

Un nou atac rusesc în Ucraina a provocat moartea a cel puţin şapte persoane, între care şi o fetiţă de şase ani. Tragedia a avut loc în oraşul Cernihiv, din nordul Ucrainei. Cel mai recent atac al ruşilor a fost condamnat de preşedintele Volodimir Zelenski, aflat în vizită în Suedia. Zelenski a dezvăluit că piloţii ucraineni au început deja teste pe avioanele de luptă suedeze. Pe de altă parte, fapt mai rar întâlnit, Moscova a recunoscut că o dronă ucraineană a avariat un avion rusesc pe un aeroport din regiunea Novgorod.

Ultima Oră

Cele mai citite