SpaceX, în pericol să piardă misiunea de aselenizare Artemis 3 din cauza întârzierilor, conform administratorului NASA

Compania SpaceX este în pericol să piardă contractul pe care-l are cu NASA pentru misiunea Artemis 3, care are ca obiectiv revenirea astronauţilor americani pe Lună după era misiunilor Apollo, din cauza întârzierilor în derularea acestui program, a declarat luni Sean Duffy, administratorul în exerciţiu al NASA, transmite Space.com.
Proiectul Artemis 3

NASA amână revenirea astronauţilor americani pe Lună până în 2026

NASA a anunţat marţi că amână cu aproape un an misiunile Artemis 3, care ar trebui să trimită astronauţi pe Lună pentru prima dată după 1972, şi Artemis 2, în cadrul căreia un echipaj va face un ocol în jurul Lunii fără să alunizeze, informează AFP.

Ultima Oră

Cele mai citite