Camera Reprezentanţilor din SUA a adoptat miercuri seara un proiect de lege vizând prevenirea violenţelor cu arme de foc, informează dpa. Proiectul, care prevede între altele creşterea la 21 de ani a vârstei de la care americanii pot cumpăra arme şi limitarea capacităţii încărcătoarelor, are însă slabe şanse să treacă de Senatul divizat în această privinţă.
Cinci persoane au fost rănite joi în cursul unui atac armat într-un cimitir din Wisconsin, în nordul Statelor Unite, unde avea loc înmormântarea unui bărbat ucis de poliţie la sfârşitul lui mai, au anunţat forţele de ordine şi un post local de televiziune, scrie AFP.
Sute de mii de americani au demonstrat, sâmbătă, pentru a cere restricţionarea accesului la arme de foc. Cea mai mare adunare a fost în capitala Washington DC, iar în fruntea manifestanţilor au fost liceenii din Florida care au supravieţuit masacrului de luna trecută, când 17 persoane au fost ucise.
La numai o săptămână după masacrul din Las Vegas, sute de americani s-au înghesuit la salonul armelor de foc din Pennsylvania. Este cel mai mare şi ofertant de pe coasta de est a Statelor Unite.