Blocuri. Apartmente. Chirie

Piața imobiliară din România încetinește în 2026: tranzacțiile scad, prețurile continuă să urce

Piața imobiliară din România a intrat în 2026 cu frâna trasă. În primele patru luni din an, puțin peste 42.000 de apartamente au fost tranzacționate la nivel național, cu 15% mai puține față de aceeași perioadă din 2025 și cel mai slab început de an din 2021 încoace. Nu e o prăbușire, e o răcire. Românii nu au renunțat să-și cumpere locuințe, dar au învățat să amâne, să compare și să negocieze mai dur.

România, pe locul 3 în lume la deținerea locuințelor: aproape 94% dintre români au casa lor

Ideea de „a avea casa ta”, pe care mulți am auzit-o încă de mici, se confirmă și la nivel mondial. România se află pe locul trei la nivel global când vine vorba despre rata de deținere a locuințelor. Un studiu internațional realizat de Compare the Market și citat de Economedia.ro arată că aproape toți românii locuiesc într-o casă sau într-un apartament aflat în proprietate personală.

Iarna scoate la iveală probleme administrative grave: frig în apartamente și spitale, riscuri de debranșare

Bucureștenii care nu au căldură în apartamente și pacienții care suferă de frig în unele dintre cele mai mari spitale din Capitală mai au nevoie de răbdare și calorifere electrice cel puțin până vineri. Abia atunci sunt șanse să fie remediate avariile care nu permit furnizarea cu presiune a agentului termic în conducte, anunță Termoenergetica. Deocamdată, oamenii se descurcă greu și se gândesc cu groază la facturile pe care le vor avea de plătit la electricitate.
Proiect imobiliar. Sursa foto: Profimedia Images

Surpriză în piața imobiliară din România: Craiova, orașul cu cea mai mare creștere a prețurilor la apartamente

Piața imobiliară din România a produs o surpriză majoră: deși prețurile medii la nivel național au crescut cu 14% în ultimul an, Capitala nu a fost orașul cu cea mai mare creștere. Această distincție neașteptată revine Craiova, unde prețurile medii solicitate pentru apartamente au explodat cu 21% în decurs de un an, arată Indicele Imobiliare.ro, citat de economica.net.

Amenzi de până la o mie de lei pentru cei care nu montează repartitoare de căldură. Termenul, prelungit până în 2026

Românii cu locuințele racordate la sistemele centralizate de încălzire ar putea primi o amânare de încă jumătate de an pentru montarea repartitoarelor de căldură. În exclusivitate pentru TVR Ministerul Energiei transmite că lucrează deja la o ordonanţă de urgență pentru prelungirea acestui termen. Până atunci, 31 decembrie este data limită până când trebuie montate aceste dispozitive. Procesul merge însă greu, în ciuda faptului că persoanele cu venituri mici primesc și bani de la stat pentru achiziția acestor repartitoare.

Salonul Imobiliar Bucureşti. Ofertele de altădată, când clienţii cu diverse bonusuri, sunt o amintire

Apetitul pentru locuinţe noi a scăzut masiv după majorarea TVA la 21%. Oamenii cântăresc de două ori mai bine ideea de a cumpăra o casă. Cei care o fac totuși spun că sunt nevoiţi - fie li s-a mărit familia, fie iau în calcul că preţurile nu vor scădea în următorii ani. La București au început târgurile de toamnă la care dezvoltatorii imobiliari îşi prezintă ofertele.

Ultima Oră

Cele mai citite