Ample proteste în Polonia, față de o reformă controversată a Curţii Supreme

Zeci de mii de polonezi au manifestat azi-noapte împotriva unei reforme controversate a Curţii Supreme.  În faţa palatului prezidenţial din Varşovia, oamenii au cerut preşedintelui Andrzej Duda să-şi folosească dreptul de veto împotriva pachetului legislativ şi a încă altor două reforme care ar creşte controlul executivului asupra sistemului judiciar

Noi proteste la Varşovia. Manifestanţii denunţă reforma judiciară

Polonezii au ieşit din nou în stradă. Până târziu în noapte, au protestat faţă de reforma judiciară adoptată de Parlament, la sfârşitul săptămânii trecute. Modificările conferă Legislativului puteri sporite în numirea judecătorilor. Iar vocile critice, inclusiv Comisia Europeană, atrag atenţia că astfel se încalcă principiul separării puterilor în stat.

Polonia cumpără rachete Patriot de la americani. Donald Trump: Colaborăm cu Polonia ca să răspundem la acţiunile destabilizatoare ale Rusiei

Preşedintele Donald Trump și-a început vizita de o zi în Polonia, care prefaţează participarea la Summitul G20, de la Hamburg. E un important semn politic - Washingtonul şi Varşovia împărtăşesc multe viziuni conservatoare. Polonia a anunţat că va cumpăra de la americani rachete Patriot, în cea mai nouă configuraţie. Polonezii mai aşteaptă însă de la Trump promisiunea de a ridica vizele pentru polonezi şi angajamentul că îi va apăra de ruşi.

Ultima Oră

Cele mai citite