amenzi pandemie
Poliţiştii, jandarmii, pompierii şi poliţiştii locali au controlat miercuri 127 de obiective economice din alimentaţia publică, într-un interval de trei ore fiind constatate şi aplicate 56 de sancţiuni contravenţionale, în cuantum de 90.000 lei, în urma verificării modului în care se respectă măsurile de prevenire şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Amenzi pentru nerespectarea distanțării fizice la o terasă din Mamaia Sat
Poliţiştii din Năvodari au dat amenzi la o terasă din Mamaia Sat, unde mai multe persoane au participat la recitalul unui cântăreţ. S-a întâmplat aseară, după ora 22.00 iar polițiștii au intervenit cu avertismente verbale pentru a dispersa mulţimea adunată.
Jumătate dintre dosarele penale deschise de procurori în pandemie pe numele celor care au încălcat restricțiile au fost clasate
Aproape jumătate dintre dosarele penale deschise împotriva celor care nu au respectat izolarea și carantina au fost clasate. O explicatie ar fi faptul că încălcările de restricții nu au fost urmate de îmbolnăvirea altor persoane. Fostul polițist care ar fi infectat spitalul Gerota nu a fost pus sub acuzare nici acum.

