Pericolul se menține la Slănic-Prahova. Craterul a început să se mărească. Infiltrațiile de apă, o posibilă cauză

Craterul provocat de surparea din Slănic Prahova se adâncește și crește în suprafață. Au fost câteva zile în care solul părea că se stabilizează, însă astăzi situația s-a agravat. Unul dintre copacii de pe alee s-a prăbușit în groapă, iar un stâlp de electricitate stă să cadă. Și toată lumea aşteaptă acum un prim-raport al experţilor care să lămurească odată cauza surpării. Autoritățile din Prahova se învinuiesc reciproc pentru situația critică pentru care nu au soluții. Asta în timp ce localnicii sinistraţi au fost nevoiți să-și părăsească locuinţele.

Case distruse de alunecări de teren la Slănic Prahova

Două familii din Slănic-Prahova trăiesc cu teamă, după ce pământul de sub casele lor s-a surpat. Într-o curte s-a format iniţial un crater, care a făcut ca pereţii caselor să se crape puţin câte puţin.

O fetiţă de trei ani şi un bebeluş de două luni au fost salvaţi la 60 de ore după o alunecare de teren în Filipine

Echipele de intervenţie din Filipine au salutat vineri "un miracol" care s-a produs atunci când o fetiţă de trei ani şi un bebeluş de două luni au fost salvaţi la aproape 60 de ore după o alunecare de teren care a făcut cel puţin 15 morţi şi peste 100 de dispăruţi în sudul acestui arhipelag asiatic, informează AFP şi DPA.

Ultima Oră

Cele mai citite