Lituania a identificat 23 de produse sub standardele de pe piața germană

Lituania a prezentat un Raport privind dublul standard al alimentelor pe piețele din Vest față de cele din Est. În peste 60% din produsele testate s-au constatat diferențe de calitate în dezavantajul statului baltic. România, Bulgaria și țări din așa numitul grup de la Vieegrad au ajuns la concluzii similare în această vară și au transmis datele Bruxellesului.

Se scumpesc alimentele. Rata inflației a ajuns peste nivelul estimat

După ce s-au bucurat de salarii mărite, românii vor plăti mai mult pe mâncare! Semnalul de alarmă vine de la marile burse internaţionale, unde materiile prime se vând şi cu 50 la sută mai mult! Seceta din Europa şi cererea tot mai mare de lactate şi produse din carne din Asia încep să afecteze şi România.

Hrana viitorului: plantele rezistente la secetă și salinitate mare

Cercetătorii din toată lumea se tem că, din cauza populației din ce în ce mai numeroase, o criză a alimentelor ar putea să apară mai devreme decât se estimează. Tot natura ne salvează. Sunt plante pe care, de exemplu, civilizația maiașă le cunoștea, care pot asigura necesarul de proteine. La Caserta, în sudul Italiei, se testează diverse culturi. La proiect participă geneticieni, agronomi și procesatori de alimente.

Drama copiilor obezi. TVR a inițiat o petiție pentru introducerea orelor de nutriție în școli

În ultimele săptămâni, v-am arătat prin ce dramă trec copiii obezi. Sunt stigmatizaţi de colegi şi riscă probleme grave de sănătate. Statisticile sunt dure. România ocupă locul al doilea în Europa la obezitate infantilă. De aceea, TVR a iniţiat o petiţie. Şi vă cerem să ne ajutaţi să introducem ore de nutriţie în şcoli. Doctori, părinţi şi copii care au reuşit să învingă în lupta cu kilogramele au spus, la unison, că "sănătatea nu e un joc", într-o Ediţie Specială, pe TVR1.

COPII CU GREUTATE. Cât costă obezitatea

Obezitatea atârnă greu şi la buzunare. Costurile suplimentare pentru persoanele supraponderale încep de la alimente, apoi haine sau pantofi de comandă şi până la venituri subţiate din cauza randamentului scăzut la locul de muncă. Însă cheltuielile cele mai mari apar odată cu bolile induse de obezitate.

Ultima Oră

Cele mai citite