Alexandru Cuc
Controlorii de trafic de la ROMATSA au intrat în grevă generală la ora 09:00. Acțiunea de protest a durat trei ore, timp în care au fost afectate mai multe zboruri pe aeroporturile din țară. Informații despre zborurile anulate și întârzierile de pe Aeroporturile Otopeni și Cluj, de la corespondenții TVR Daniel Coman și Tiberiu Szasz.
Greva ROMATSA a fost suspendată. Gabriel Tudorache: Solicităm demisia conducerii ROMATSA
Controlorii de trafic aerian au fost, marți, în grevă generală timp de trei ore. Acțiunea de protest a început la ora 09:00 și s-a încheiat la ora 12:10. Liderii de sindicat cer demisia conducerii ROMATSA și avertizează că vor relua greva generală dacă negocierile pentru un nou contract colectiv de muncă eșuează. Cele trei ore de grevă au dat peste cap zborurile de pe aeroporturile din România, dar și pe cele care au traversat spațiul aerian al țării noastre.
Negocierile de la Ministerul Transporturilor au eșuat. Controlorii de trafic intră în grevă mâine, la ora 9.00
Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR) şi reprezentanții ROMATSA s-au întâlnit cu ministrul Transporturilor, luni, pe fondul grevei anunțate de controlorii de trafic aerian. Negocierile au eșuat.

