Proiect de lege: Terenurile cu ambrozie vor putea fi controlate tot timpul anului, nu doar până pe 30 iunie

Terenurile năpădite de ambrozie vor putea fi controlate tot timpul anului, și nu doar până pe 30 iunie ca în prezent. Proprietarii vizați vor avea la dispoziție două săptămâni să elimine buruiana de pe terenurile lor. În caz contrar vor fi amendați, iar primăriile vor putea interveni direct pentru eliminarea acestei buruieni, costurile urmând să fie suportate de către proprietarul contravenient. Cel puțin așa își propun inițiatorii unui nou proiect de lege menit să simplifice procedurile pentru combaterea acestui flagel care afectează anual sănătatea a sute de mii de români.

Ambrozia, marele inamic de la sfârșitul verii

Ambrozia e şi anul acesta duşmanul persoanelor alergice. Zeci de oameni din marile oraşe au ajuns la spital în ultimele zile după ce au inhalat polenul otrăvitor. Medicii le recomandă să evite cât pot de mult zonele cu ambrozie. Există încă de anul trecut o lege care le permite poliţiştilor locali să îi amendeze pe proprietarii care nu taie planta otrăvitoare. Se pare, însă, că nimeni nu se teme de sancţiuni.

Sute de mii de români suferă din cauza alergiei la ambrozie. Legea care îi obligă pe proprietarii de terenuri să elimine planta nu este respectată

Suntem în plin sezon al alergiei la ambrozie, iar asta înseamnă chin pentru sute de mii de români. În unele cazuri, reacția organismului este severă, în ciuda tuturor tratamentelor. Cabinetele medicilor de specialitate sunt pline pentru că oamenii caută o soluție care să le mai aline suferința. Mulți dintre ei ies în această perioadă din casă doar cu masca - doar așa spun că pot respira.

Lupta cu ambrozia. An de an, tot mai mulți oameni sunt diagnosticați cu alergie la polenul plantei și ajung la medic

Ambrozia rămâne încă o problemă de sănătate publică. An de an, tot mai mulți oameni sunt diagnosticați cu alergie la polenul plantei și ajung la medic. Unii în stare gravă. Avem o lege care îi obligă pe proprietarii de terenuri să le curețe, altfel sunt amendați. În teorie. Practica ne arată că planta crește în continuare nestingherită peste tot.

"Mereu își suflă nasul, se trezește noaptea". Miting pentru aplicarea legii care combate ambrozia, în Capitală

Încă e sezonul ambroziei, planta care provoacă multora alergii extrem de grave. Deși anul trecut a intrat în vigoare o lege care-i obligă pe cei care dețin terenuri să distrgă buruiana, aceasta nu se respectă. Așa că ONG-urile și societatea civilă trag din nou un semnal de alarmă și au ieșit la un protest ca să-i facă pe toți să conștientizeze pericolul. Cu măști pe față, zeci de oameni au vorbit despre alergia care le-a dat viața peste cap.

Franța: Sunt tot mai multe cazuri de alergii provocate de polenul de ambrozie

În Franța, autoritățile și medicii sunt în alertă după ce alergiile create de polenul de ambrozie au început să dea bătăi de cap locuitorilor. De ani buni se luptă să oprească răspândirea buruienii care duce la alergii puternice în această perioada a anului. Simptomele sunt neplăcute și pot crea complicații - de la strănut, la rinite, tuse sau frecvente crize de astm. Cu detalii, corespondenta nostru în Franța, Mihaela Antoche.

La Timișoara se lucrează la primul vaccin antiambrozie din lume

Ambrozia continuă să rămână un agent patogen foarte periculos pentru sănătatea populaţiei. Chiar după eforturile de reglementare a legii prin care cei care nu îşi curăţă terenurile de ambrozie să fie amendați şi după multe sancţiuni, ambrozia se extinde pe aproape fiecare teren intravilan şi afectează 60 la sută dintre pacienţii cu alergii. Mai mulți cercetători și-au reunit eforturile, la Timișoara, pentru a combate efectele ambroziei.

Ultima Oră

Cele mai citite