Călin Popescu Tăriceanu, întrebat dacă Daniel Constantin forţează să fie exclus din ALDE: Cred că asta încearcă

Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a afirmat luni că declaraţiile politice ale lui Daniel Constantin îl pun "serios pe gânduri" şi crede că acesta forţează să fie exclus din ALDE. Copreşedintele ALDE a făcut luni declaraţii după şedinţa Delegaţiei Permanente a ALDE de duminică, eveniment de la care Daniel Constantin, celălalt copreşedinte, a plecat împreună cu colegii săi, invocând că întâlnirea e nestatutară. 

Criză în ALDE. Daniel Constantin şi Călin Popescu Tăriceanu îşi aduc acuzaţii grave, care vor fi tranşate în instanţă

Acuzaţii de şantaj, acţiuni în instanţă şi atacuri la baionetă! Aşa se rezumă şedinţa de azi a conducerii ALDE. Viitorul partidului este incert, după ce Daniel Constantin şi liderii din vechiul PC au părăsit sala, acuzând că şedinţa e nestatutară. Călin Popescu Tăriceanu nu a întrerupt însă lucrările şi, alături de liderii săi din teritoriu, a stabilit data Congresului în care va fi ales un preşedinte unic.

Coaliţia se organizează. PSD şi ALDE şi-au făcut regulamente de funcţionare

PSD şi ALDE rămân pe poziţii: guvernul nu are de ce să demisioneze. Au decis totuşi să se coordoneze printr-un regulament al coaliţiei, după ce co-preşedintele ALDE, Daniel Constantin, a dat de înţeles că liberal democraţii nu au ştiut nimic despre intenţia de adoptare a Ordonanţei 13. Pe de altă parte, Călin Popescu Tăriceanu i-a trimis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, în care îl acuză că încurajează protestele în scopul de a răsturna rezultatul alegerilor din decembrie.

Ultima Oră

Cele mai citite