Şeful Consiliului Judeţean Călăraşi a fugit de un filtru al Poliţiei. Liberalul Vasile Iliuţă nu s-a conformat nici la capătul unei curse pe străzile oraşului. Condiţii în care nu i s-au putut recolta probe biologice pentru alcoolemie. Parchetul a declanşat procedura penală. Dar Iliuţă susţine că este victima unei înscenări cu implicaţii politice.
Acţiune de amploare a poliţiştilor, azi-noapte, în Capitală. Zeci de şoferi au fost amendaţi sau au rămas fără permise de conducere. Agenţii de la Brigada Rutieră au organizat mai multe filtre pentru a-i prinde pe cei care conduc băuţi sau drogaţi.