ajutor copii ucraineni

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) efectuează cercetări care o vizează pe patroana unei agenţii de turism din Crimeea, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014, pentru că a pus la dispoziţia autorităţilor ruse autobuzele cu care au fost deportaţi peste 1.000 de copii din teritoriile aflate sub controlul Moscovei, relatează EFE şi Unian, preluate de Agerpres.
Mii de copii ucrainei deportaţi în Rusia "Ne-au urcat în camioane şi ne-au dus într-o tabără. Mama a fost interogată, dar au spus că nu a trecut procesul de selecţie şi că voi fi luat de lângă ea. Nu ni s-a permis să ne luăm rămas bun"
Mii de copii au fost deportaţi de la începutul războiului din Ucraina în Rusia. Kremlinul susţine că i-a salvat, Kievul acuză de genocid. Vladimir Putin şi mâna lui dreaptă, şefa comisiei ruse pentru drepturile copilului sunt acuzaţi de Curtea Penală Internaţionala că au ordonat şi condus operaţiunile de deportare. De altfel, Maria Lvova Belova, pe numele căreia a fost emis, de asemenea mandat de arestare, s-a ocupat personal de aducerea copiilor ucraineni în Rusia şi de plasarea lor.

Asociaţia Institutul Bucovina deschide cluburi de socializare pentru refugiaţii ucraineni
Centrul de Urgenţe Sociale (CUS) al Asociaţiei Institutul Bucovina va deschide, în perioada următoare, cluburi de socializare pentru refugiaţii ucraineni care se află pe teritoriul judeţului, obiectivul fiind cunoaşterea şi crearea unor legături de sprijin, prin ateliere de tricotat, gastronomie, terapie prin pictură şi muzică, a anunţat, joi, reprezentantul asociaţiei, Valentina Alina Adomnicăi, potrivit Agerpres.
Autoritățile pregătesc o procedură de înregistrare şi urmărire a tuturor minorilor neînsoţiţi care ajung în România din Ucraina
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, Elena Tudor, a declarat că în viitorul apropiat va exista o procedură foarte clară de înregistrare şi urmărire a tuturor minorilor neînsoţiţi care ajung în România din Ucraina.