ajutoare ucraina
Culorile steagului ucrainean sunt peste tot în lume, au loc concerte pentru oamenii care trăiesc drame incredibile, o mulțime de gesturi de solidaritate. De pe tot globul, noi și noi mesaje îi sunt trimise Ucrainei, care rezistă cu atât eroism în fața invaziei rusești.
Voluntarii sunt epuizați, dar ajută zi și noapte refugiații. Podul din vama de la Sighet e plin de jucării, în întâmpinarea copiilor ucraineni. Camioanele Crucii Roșii au dus ajutoare în Ucraina, prin Vama Siret
Neobosiți! De la începutul războiului din Ucraina, mii de români lucrează la o adevărată rețea a binelui. Unii dintre ei sunt prezenți zi și noapte la vămile cu Ucraina pentru a ajuta refugiații care intră la noi în țară. La punctul de trecere a frontierei din Sighetu Marmației, echipele TVR au întâlnit oameni veniți și din alte județe. Sorina Noroc a vorbit cu ei. Iar cei mai mulţi refugiaţi continuă să intre în ţară pe la Vama Siret, din Suceava. Pe acolo trec şi multe maşini cu ajutoare pentru ucraineni. Un convoi al Crucii Roșii, format din 11 camioane, a ieşit astăzi din ţară. Sergiu Ciocoiu a urmărit încă de dimineață ce se întâmplă la Siret și ne dă detalii.
Președintele Klaus Iohannis: România continuă să sprijine Ucraina în efortul său de a respinge invazia Federației Ruse!
România continuă să trimită ajutoare Ucrainei, transmite și președintele României, pe paginile sale de socializare. Klaus Iohannis le mulțumește românilor pentru umanitatea de care dau dovadă.
România va trimite Ucrainei ajutoare în valoare de 3 milioane de euro: combustibil, veste antiglonţ, căști, muniţie şi echipamente militare
Arme, muniţie şi veste anti-glonţ. România acordă ajutor pentru Ucraina în valoare de 3 milioane de euro. Autorităţile au anunţat că țara noastră şi-a oferit disponibilitatea să trateze răniţii ucraineni. În regim de urgenţă, Guvernul Ciucă a adoptat şi o ordonanţă prin care statul poate oferi sprijin cetăţenilor străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din Ucraina. Toate cheltuielile necesare acestui ajutor vor fi suportate din bugetul de stat.
Parlamentul European a aprobat un împrumut de 1,2 miliarde de euro pentru Ucraina
Deputaţii europeni au aprobat miercuri seară un nou sprijin financiar al UE pentru Ucraina, în valoare de 1,2 miliarde de euro, pentru a ajuta această ţară aflată sub ameninţarea unui nou conflict cu Rusia, relatează AFP.

