ajutoare Galati
E greu să reconstruieşti în câteva zile ce ai reuşit să clădeşti într-o viaţă. Mai ales când natura ţi-a luat toată agoniseala în doar câteva clipe. Sinistraţii din judeţul Galaţi dau însă dovadă de multă putere, şi luptă, de mai bine de o săptămână, cu noroaiele, dar şi cu deznădejdea.
IGSU: Înlocuirea efectivelor de pompieri în Galaţi. Alţi aproape 1.000 de salvatori vor interveni
IGSU anunţă, joi, că vor fi înlocuite efectivele de pompieri din Galaţi, iar alţi aproape 1.000 de salvatori din 26 de unităţi vor prelua misiunile în zonele afectate.
EXCLUSIV Doi pompieri voluntari, eroii din mijlocul puhoaielor din Galați. Au înfruntat apele pentru a-și salva semenii
Drama trăită de oamenii din județul Galați, loviți de un potop cum se întâmplă o dată la o sută de ani, arată și bunătatea semenilor. Pe lângă mobilizarea impresionantă pentru a trimite ajutoare celor năpăstuiți, apar și dovezi ale unor gesturi eroice. Doi pompieri voluntari au înfruntat pericolul și apele adânci, chiar în acele clipe groaznice de sâmbăta dimineața, ca să ajute și să-i salveze pe cei rămași blocați de ape. Ne-au povestit, în exclusivitate, cum a fost în acele momente cumplite.