aeronave
Compania Blue Air a anunţat că 54.000 de pasageri au fost afectaţi de anularea a 401 zboruri programare în perioada 6-11 septembrie. Conturile Blue Air au fost deblocate, iar AFM a anunţat începerea procedurii de eşalonare a datoriilor.
Continuă haosul din aeroporturi. Avertismentul unei companii: Problemele vor persista toată vara
Vacanţele mult aşteptate încep cu o mare încercare. Aglomeraţia din aeroporturi. Mai nou este nevoie să fiţi prezenţi cu cel puţin trei ore înainte de decolare, ca să fiţi siguri că treceţi prin toate procedurile de securitate. În pandemie, companiile aeriene au renunţat la mulţi angajaţi, iar acum personalul este insuficient. De asemenea, un sfat important vine de la consultanţii în turism: ideal ar fi să plecaţi în vacanţă fără bagaje de cală, mai ales pe distanţe scurte. Luaţi doar strictul necesar într-un bagaj de mână.
Zboruri amânate pe Aeroportul Iași. Blue Air anunță o ajustare temporară a capacităţii bazei sale
Blue Air va amâna lansarea unor zboruri selectate de la baza din Iaşi până pe data de 15 iulie 2022, iar toţi clienţii afectaţi vor fi anunţaţi din timp, astfel încât să îşi poată adapta planurile de călătorie în mod eficient şi cu minimum de inconveniente, a anunţat compania într-un comunicat transmis, miercuri, Agerpres.
Experimente cu rachete și avioane care combat grindina și seceta
România ar putea scăpa de calvarul secetei care a devenit o obişnuinţă în ultimii ani, fără a extinde sistemele de irigaţii existente. Guvernanţii au iniţiat un amplu program de stimulare a precipitaţiilor prin intervenţii active în atmosferă realizate cu aeronave speciale care intervin asupra norilor. În martie au fost alocate fondurile pentru realizarea studiilor de fezabilitate. Iar la Iași au început experimentele cu două avioane aduse din Bulgaria.
Două aeronave F-16 Fighting Falcon au fost livrate României
Două aeronave de tipul F-16 Fighting Falcon au sosit vineri în România din Portugalia. Aeronavele performante vor fi folosite în misiuni NATO de pace sau în situații de criză.
Polonia interzice zborurile din România, în contextul epidemiei de coronavirus
Polonia interzice zborurile din 46 de țări, inclusiv din România. Interdicția intră în vigoare din 2 septembrie și a fost decisă pe fondul creșterii numărului de noi infectări cu coronavirus
MApN: 10 aeronave IAR-99 Standard vor fi modernizate la Avioane Craiova
MApN a semnat, vineri, contractul pentru „Revitalizarea și modernizarea a 10 aeronave IAR-99 Standard din dotarea Ministerului Apărării Naționale (MApN) în configurația IAR-99 SM”, în valoare de 275 de milioane de lei fără TVA.
Tarom reia zborurile începând cu 2 mai. Amsterdam şi Paris printre primele destinaţii
Compania naţională de stat Tarom reia zborurile începând cu 2 mai. Prima destinaţie spre care se va putea zbura este Amsterdam, iar în următoarele zile vor fi zboruri și spre Atena, Paris şi Frankfurt.
În căutarea unui trai mai bun. Zeci de lucrători din România iau drumul Germaniei
Astăzi, o nouă cursă cu 80 de muncitori sezonieri a plecat spre Nurnberg. Aceștia vor ajunge să culeagă căpșuni de pe ogoarele Germaniei înfruntând riscul privind coronavirsul, pentru un salariu mai bun. În cazul în care vor fi loviți de noul virus, autoritățile din Germania susțin că vor plăti îngrijirile pacienților europeni aflați pe teritoriul său.

