Calitatea aerului va fi monitorizată în 30 de școli din București

Asociaţia Română pentru Smart City lansează programul City Air, primul program naţional de monitorizare a calităţii aerului în şcoli, care îşi propune să devină cea mai mare mişcare pentru îmbunătăţirea calităţii aerului în unităţile şcolare din România, conform unui comunicat remis, miercuri.

"171 de stejari pentru România", misiune inedită pentru jandarmii din Mehedinți

Misiune inedită pentru jandarmii din Mehedinți, care de la patrulare, pază și ordine au trecut pentru câteva zeci de minute la plantarea de arbori. Noul rol a făcut parte din campania organizată de instituție, cu prilejul celor 171 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Protagoniștii s-au declarat bucuroși că pot susține campania de împădurire desfășurată și anul acesta de Romsilva și pot contribui astfel la întinerirea pădurilor.

Bariera Verde. Campania prin care cetățenii cer reîmpăduriri a ajuns la 100 de mii de semnături

România trebuie să replanteze perdele forestiere în zonele de câmpie pentru a se apăra de secetă, viituri, inundații, culturi agricole distruse. Bariera Verde, o campanie de mediu, lansată de Greenpeace, care are ca obiectiv crearea unei Rețele Naționale de Păduri de Protecție a depășit 100.000 semnături pentru petiția prin care cetățenii cer reîmpăduriri.

Poluare în București. Senzorii au depistat valori maxime

Noaptea trecută, bucureştenii au respirat, din nou, aer toxic. La primele ore ale dimineţii, senzorii au înregistrat, în toate zonele Capitalei, valori chiar şi de trei ori mai mari decât limita admisă. Garda de Mediu a descoperit sursa poluării, în localităţile din jurul Capitalei, şi a dat amenzi de mii de lei.

Ultima Oră

Cele mai citite